Lasă-mă…

Nu mă fura mie.
Lasă-mă să-mi fiu
În cochilia cu igrasie și spartă pe alocuri,
Lasă-mă să mai râd,
Ce dacă pe geamuri se prelinge încă ploaie,
Lasă-mă să mai gust din viață,
Nu-mi pasă că atârnă ca plumbul firele argintii,
Lasă-mă de soare și de zăpezi să mai fiu sărutată.

E-atâta moarte-n jur!
Și globuri de lumină-s coroanele
Copacilor, întomnate…

Câtă moarte!