Autor: Ionuț ȚENE
Primit pentru publicare: 31 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Ionuț Țene, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Trandafirul în heraldica medievală s-a transformat în simbol al rozei vânturilor în stema Moldovei. Trandafirul din heraldică are conotații ezoterice și mistice în interpretarea filosofilor și teologilor. Sigiliul atârnat de gramota semnată de Alexandru cel Bun are legenda: „Печать Олександра воеводы, господарь Земли Молдавской” (Sigiliul lui Alexandru Voievod, suveran al Țării Moldovei). Începând din anul 1409, domnitorul ordonă modificarea formei coarnelor bourului, acestea fiind curbate înăuntru, în relație cu dispariția bourului (Bos taurus primigenius) și aduce forma coarnelor de zimbru (Bison bonasus prezent până la începutul secolului XVIII), amănunt păstrat în toată evoluția istorică a stemei Moldovei. Atunci devine frecventă simplificarea soarelui până la înlocuirea sa printr-o stea cu cinci colțuri, roza plasată la stânga botului fiind redată cu petale. Forma trandafirului devine o roza vânturilor, o stea în cinci colțuri. Pecețile lui Ștefan cel Mare cuprinzând stema Moldovei au o legendă simplă, inspirând demnitate: „Печать ИО Стефана воевода Земли Молдавской…” : „pecetea voievodului Ștefan al Țării Moldovei”. Heraldica Moldovei ia naștere pe ideea legendei totemice a bourului sacrificat de Dragoș Vodă după descălecatul din Ardeal. Această stemă medievală a Moldovei a născut în ultimii ani o controversă istoriografică aprinsă, mai ales, apariția rozei (steaua în cinci colțuri) dintre coarnele bourului pe vremea domnului Ștefan cel Mare în urma victoriei de la Vaslui din ianuarie 1475 împotriva turcilor. Istoricul Dan Ioan Mureșan, abolvent de nota 10 al facultății de istorie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, azi un repurtat profesor la universități din nordul Franței a combătut teoria ”catolicizării” lui Ștefan cel Mare prin apropierea de Roma. Istoricul consideră doar recunoașterea de către Papa de la Roma a luptei anti-otomane a lui Ștefan, prin oferirea celebrei roze de aur, care a fost pusă, mai apoi, de voievod pe stema și sigiliul domnesc, fără alte conotații. Istoricul se întreabă: de ce a pus Ștefan cel Mare celebra stea cu cinci colțuri între coarnele bourului dacă nu ar fi primit acest însemn de la statul pontifical? Autorul a făcut o radiografie exhaustivă a epocii în lucrarea ”Rex Dacie/regina Dacie. Contribuţii la studiul ideologiei monarhice daneze la finele Evului Mediu” (editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019) și subliniază că primii care au adus la Roma vestea marii victorii a lui Ştefan cel Mare de la Vaslui din 1475 au fost raguzanii. Raguzanii de la Chilia şi Cetatea Albă şi reţeaua lor de care dispuneau ca vasali ai Imperiului otoman făceau din cetatea dalmată o sursă esenţială de informaţii balcanice pentru Sfântul Scaun. Filelfo în scrisoarea sa arăta calitatea excepţională a cunoştinţelor sale despre structura politică a lumii scandinave şi sensul politic al titlului de Rex Dacie al lui Cristian I, cunoştea tot atât de bine şi figura lui Ştefan al III-lea al Moldovei, Stefano Vayvoda, signore de Moldavia, distingând astfel cu claritate între cei doi suverani creştini. Nu se putea face, astfel, o confuzie între regele danez și domnul Moldovei pe principiul istoricului antic Jordanes, dintre daci ș danezi.

Tablou scena 34 din Sala Lancisi (Corsia Sisitina)

În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații glaciale cu regele Matia al Ungariei, s-a adresat Papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție creștină antiotomană. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și cu Matia Corvin, regele Ungariei pentru un ajutor armat consistent. Turcii erau implicați în luptele din Albania care au durat până în toamnă, iar atunci când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere apropierea iernii, Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara Românească pentru a-l înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat împotriva lui Ștefan și apoi să treacă prin foc și sabie Vilaietul Bogdania, precum era numită de turci pe atunci Moldova. În ciuda regulilor războiului, turcii atacă iarna pe Ștefan cel Mare. Se pare că Papa pentru a salva coloniile dalmate creștine cere ajutorul lui Ștefan de a a-l provoca pe Mahomed al II-lea. Despre acest context, un autor ieşean a elaborat o teorie relativ sofisticată, străduindu-se să demonstreze că Ştefan cel Mare ar fi primit din partea Papei Sixt al IV-lea distincţia ”rozei de aur” în 1475, care apoi a devenit emblematică pe stema Moldovei. Pornind de la constatarea că nu se cunoaşte beneficiarul rozei pentru anul menționat, istoricul a pus în legătură un fascicul de indicii care ar indica faptul că de ordinul papal ar fi profitat chiar atunci nimănui altcuiva decât domnului Moldovei. Apariţia presupusei roze pe blazonul lui Ştefan, obţinerea victoriei strălucite împotriva unei armate otomane la Vaslui în ianuarie 1475, pelerinajul regelui Bosniei şi Valahiei Nicolae (Miklós) Újlaki la Roma în martie 1475, care ar fi răspândit vestea acestui triumf, în fine reprezentarea primirii lui Újlaki de către papă din Corsia Sistina, ar fi dovezi că Ştefan cel Mare ar fi putut obţine cu această ocazie roza de aur. Autorul în cauză recunoaşte totuşi că nu deţine vreo probă concretă în acest sens, scrie și susține istoricul Dan Ioan Mureșan în studiul menționat. Metodologic, istoricul Dan Ioan Mureșan formulează trei obiecţii de principiu la o asemenea reconstrucţie istoriografică. Faptul că nu se cunoaşte vreun deţinător al rozei de aur pentru anul 1475 nu-l face un candidat plauzibil pe Ştefan cel Mare, crede Dan Ioan Mureșan. ”Argumentum ex silentio este, cum se ştie, unul falacios în măsura în care nu se bazează pe cunoaştere, ci pe contrariul acesteia. Cum se poate, pe urmă, crede chiar şi o clipă că Ştefan cel Mare ar fi putut beneficia de înalta distincţie pontificală înaintea Veneţiei, care nu o va primi decât în 1476, cum vom vedea mai jos? Cum se poate concepe că Nicolae Újlaki – a cărui fidelitate faţă de regele Mathias Corvin a fost răsplătită în 1471 cu titlul de seamă de rege al Bosniei – putea să transmită o roză de aur către un vasal al acestuia. Papa nu decerna roza oricui, ci doar suveranilor, prinţilor sau cetăţilor aparţinând Bisericii Romane, cum era şi firesc”, mai susține istoricul Mureșan. Și totuși, unii istorici consideră primirea rozei de aur ca o apropiere de uniatism sau chiar de catolicism a lui Ștefan cel Mare.

În anul 1462, despotul Toma Paleolog a primit roza la venirea sa la Roma, Pius al II-lea onora nu doar lupta sa anti-otomană, dar mai cu seamă cea în favoarea unirii ecleziastice. Or, câtă vreme Conciliul de la Florenţa şi impactul acestuia au fost scoşi ca factori relevanţi din istoria Moldovei, pe ce bază anume mai putea Sixt al IV-lea considera pe Ştefan cel Mare drept un principe catolic? Tentativele de atragere a lui Ştefan al Moldovei la unirea ecleziastică pe care mitropolitul Teoctist al Sucevei o combătuse alungând pe uniatul Ioachim în 1453/1454, au fost reluate odată cu căsătoria domnului cu Maria Asanina Paleologina în 1471, parte din proiectul oriental al patriarhului unit de Constantinopol, cardinalul Bessarion, care au fost relansate în 1476 susține istoricul Mureșan. Conform Archivio storico lombardo, a jurnalului lui Simonetta, roza de aur a fost decernată în 5 martie 1475, în Camera papagalului din palatul pontifical, nimănui altuia decât celebrului condottiere Frederic (Federico) conte de Montefeltro şi duce de Urbino, ca parte a procedurii de acordare a acestui ultim titlu. Federico a făcut, influențat de primirea rozei de aur, în propriul său palat de la Gubbio, o cameră decorată după modelul celei „a Papagalului” din Vatican, consideră Dan Ioan Mureșan. Căpitan general al armatei pontificale, în calitate de gonfaloniere della Chiesa, el adusese deja servicii însemnate lui Pius al II-lea sau Sixt al IV-lea, supunând pe „tiranii” din statele pontificale, cum ar fi Sigismondo Malatestadin Rimini sau Niccolò Vitelli din Città di Castello. Dar mai mult, Sixt al IV-lea avea nevoie de sprijinul acestui excelent soldat pentru proiectul său de răsturnare a familiei Medici şi de supunere a bogatei Florenţe, proiect pus în execuţie în 1478. Toate acestea erau prioritare atunci pentru Sfântul Scaun, chiar în detrimentul luptei anti-otomane, mai scrie Dan Ioan Mureșan. Teoria istoricului Liviu Pilat este expusă în „Observaţii în legătură cu roza din stema lui Ștefan cel Mare și contextul de după victoria de la Vaslui”, Analele Putnei, 14, 2018. Pe ideea susținerii tezei istoricului Liviu Pilat este și Ioan Costea, „Arcașii lui Efraim” (Arad, Editura Moon, 2021), care susține chiar participarea lui Ștefan cel Mare la ceremonia de la Roma de decernare a rozei papale din însăși mâinile Papei Sixt al IV lea. Dovada ar fi un tablou isotric în care ar reprezenta pa Ștefan cel Mare la Papa de la Roma.

Și Ștefan cel Mare a fost un „Io”, adică a fost uns de Papa afirmă Costea Ioan, fără să exemplifice dovezile, ci interpretarea sa este mai mult pliată pe un context istoric general, am putea spune chiar geopolitic. Ioan Costea îl contrazice pe Dan Ioan Mureșan, dar fără documente arhivistice, ci doar pe bază de interpretări, sigur interesante, dar nu cu suficiente izvoare necesare în construcția istoriografică. Există o pictură, scena 34 din Sala Lancisi (Corsia Sisitina) care face referire la o scenă din martie 1475, pictura este subnotată de istoricul Liviu Pilat, care emite ipoteza că personajul încoronat din fața Papei ar fi Nicola de Ujlac, împuternicit de Ștefan cel Mare să primească „roza de aur”. În această lucrare Costea Ioan demonstrează, că personajul încoronat este chiar Ștefan cel Mare, indiferent dacă a primit roza de aur, tot atunci sau în altă dată. Analizând pictura din Sala Lancisi (Corsia Sistina), istoricul Costea Ioan susține că, în martie 1475, Papa „a decernat” roza lui Ștefan cel Mare în secret. Același istoric crede raportat la victoria de la Vaslui, că Dan Ioan Mureșan exagerează și diminuează intenționat când scrie că motivele acordării rozei lui Frederico de Motefeltro „erau prioritare atunci pentru Sfântul Scaun, chiar în detrimentul luptei antiotomane, și ele meritau din plin o roză”. Ion Costea susține că Ștefan cel Mare a fost împins să atace Țara Românească, aflată sub dominație turcească, de Papă și de venețieni, prin Uzun Hasan, cunoscut ca „Re de Persia” (Regele Persiei). Uzun Hasan era căsătorit cu Teodora Despina de Mangup, soră sau verișoară cu Maria de Mangup, soția lui Ștefan cel Mare. Uzun Pașa a condus de fapt urmașii tribului uzilor de la Tebriz, un trib cuman, care a inclus în posesiile sale și „drumul mătăsii”. Ioan – Aurel Pop, Alexandru Simon, Re de Dacia (un proiect de la sfârșitul Evului Mediu), Ed. Școala Ardeleană, Cluj – Napoca, 2018) scrie că: „timp de un an, Ștefan atacase constant pozițiile turce de la Dunăre, până când oastea otomană, care asediase Scutariul venețian, a fost retrasă și trimisă împotriva sa”. Uzun Hasan se afla în relații teribile cu venețienii și cu Papa și obținuseră împreună o victorie navală împotriva turcilor. Imaginea din din Sala Lancisi (Corsia Sistina) l-ar reprezenta pe Ștefan cel Mare în persoană, sărutând papucul Papei (sfârșit de martie – început de aprilie 1475). Aceasta este o informație esențială pentru români crede Ioan Costea. ”Cei care au ascuns și ascund această informație – care fără ascunzători ar fi ieșit la suprafață singură, ca uleiul de sub ape l-au legendat pe Ștefan cel Mare sub Nicolae Ujlac, un nobil ardelean, de-al regelui Matei Corvin”. Istoricul Ioan Costea crede că o roză de genul celeia posedată de Ștefan cel Mare putea proveni numai de la Papă și numai dacă era de religie catolică sau poate unit. Istroicul spune destul de franc că Ștefan cel Mare ar fi trecut la catolicism. Supoziția istoricului, în ciuda conciliului unit de la Florența din 1439 nu se poate susține documentar. Cunoscutul și apreciatul istoric Ștefan S. Gorovei, în studiul ”Stema lui Ștefan cel Mare (Observații, interpretări, explicații), din Polychronion (Profesorului Nicolae-Șerban Tanașoacă la 70 ani), Ed. Academiei Române, Buc. 2012, combate ”catolicizarea” stemei lui Ștefan cel Mare cu argumente credibile și documentate. Consider că dezbaterea istoriografică deschisă, iar argumentele privind primirea ”rozei” de către Ștefan cel Mare din partea Papei de la Roma, nu neapărat printr-o ceremonie cu prezență fizică a voievodului moldav, este o chestiune de soluționat într-o manieră științifică de către istoriografia română. Evident Ștefan cel Mare s-a aflat în coaliția antiotomană, alături de țările catolice și Papa. Mai ales, după căderea Constantinopolului, la 1453, capitala fostului imperiu își pierde puterea de centru al ortodoxiei, iar Ștefan cel Mare își căuta aliați printre puterile catolice și pe reprezentantul lor spiritual și religios: Papa de la Roma. Nu cred că există probe arhivistice, că Ștefan cel Mare ar fi trecut la catolicism. Putem eventual să spunem că roza ”catolică” a fost introdusă în stema moldavă de către Ștefan cel Mare doar ca o ”recunoaștere” internațională a luptei sale antiotomane, dar și un însemn al alianței cu puterea spirituală, dar și militară, a lumii catolice: Papa de la Roma. Voievodul Ștefan a trecut la cele veșnice ca domn creștin-ortodox, ctitor de mănăstiri ortodoxe ca un bazileu bizantin, dar a fost nevoit să facă unele ”conexiuni” spirituale în manieră ecumenică cu Papa, în lupta împotriva puternicului imperiu otoman. ”Compromisul” cu puterea catolică pare să fi fost doar cel heraldic: roza de aur în Stema Moldovei?

Ionuț Țene