În fiecare moment există nenumărate acțiuni la care oamenii se așteaptă din partea celorlalți și a lor înșiși („Îmi doresc să…”). Unele dintre aceste acțiuni sunt clare, prevăzute atent, altele sunt adesea nerostite și ne pun în dificultate. În urma unor astfel de așteptări ne regăsim uneori dezamăgiți, frustrați, revoltați că lucrurile nu au ieșit așa cum am planificat, doar că pierdem din vedere un fapt dovedit: oamenii acționează în baza unor convingeri subiective pe care ei le consideră valide („Realitatea mea e adevărul!).
De cele mai multe ori convingerile oamenilor au la bază erori de gândire, erori pe care oamenii nu le conștientizează și ajung astfel la dezechilibre pe axa așteptări vs realitate.
Las aici (spre reamintire) 7 dintre cele mai comune erori de gândire care garantează frustrare și dezechilibru emoțional:
1. Gândirea alb-negru – plasarea situațiilor sau persoanelor în două categorii opuse; nu există nuanțe, lucrurile sunt bune sau rele, corecte sau greșite. De exemplu: „Nu mi-a răspuns, deci nu mă iubește!”
2. Personalizarea – tendința de a prelua responsabilitatea pentru diverse situații, de a lua lucrurile personal, fără a ține cont de alți factori. „Nu mi-a răspuns, deci am făcut ceva greșit!”
3. Citirea gândurilor – credința că știi ce gândește celălalt. „Ei sigur râd de mine!”
4. TREBUIE – idei fixe legate de modul cum ar trebui să se întâmple lucrurile. „Ea trebuie să mă asculte mereu ”
5. Catastrofizarea – exagerarea importanței unor aspecte negative. „Am greșit și acum sigur se va supăra și mă va concedia.”
6. Ignorarea aspectelor pozitive – devalorizare personală. „Sigur mi-a spus asta doar ca să mă simt mai bine.”
7. Suprageneralizarea – formularea unei concluzii generale bazate pe un eveniment izolat. „Dacă a făcut asta, sigur va face și altele.”
…și lista poate continua cu „gânduri” care copleșesc, apasă, schilodesc starea de bine a unei persoane.
Ce au în comun aceste erori de gândire? Critica. Ce le lipsește acestor gânduri? Măsura propriei judecăți. Ne raportăm la alții fără să ne întoarcem către noi. Pentru că oamenii „știu” întotdeauna, vin cu soluții (deși nu le-a cerut nimeni să facă asta), găsesc vinovați, minimizează sau ridiculizează prin sarcasm și ironii, se plâng și sunt nemulțumiți. Pentru cei mai mulți unicul reper în educație a fost relația parentală bazată pe critică și dominare. Pentru alții a fost doar lipsă de respect și devalorizare.
Ce e de făcut? O atitudine non-critică, autentic empatică, nu lasă loc luptelor pentru putere între oameni, supărărilor, invidiilor, orgoliilor și dezechilibrelor. Dar pentru asta e nevoie de educație, de grijă, atenție, afecțiune, curaj și asumare, de disciplină. Și de așteptări realiste.
Kindly reminder: Pentru o bună sănătate emoțională, cultivați disciplina! Cât de cât!
