spre poala coaptelor cireșe ca un conchistador voi alerga,
prin foc de dor, la grădina cu fard verde sub stele – coverga
și-n frunzișul cireșilor cuminte să mă ascund, în nopți de vis
Luna să mă dezmierde, speranțe stârnind, al vieții manuscris
să mă răpească din himera unde umbra-mi timpului se pierde
*
timpul în desiș de pripoane să-l pun și-n casa cerdacului albastru
cu scânduri din cireș, s-o învălui în crepoane de borangic
ca flamură a visului liturgic
*
din lemnul roșu de cireș să nu rânduiesc coșciuge,
trunchiul falnic și viguros să-l despic în patru pentru toace,
înspre răsărit, apoi și-o toacă din huietul lor stârni-voi
vântul cu iureșul armoniilor înălța-voi cântul
din celesta simțire ca leac de dăinuire la ne-nțeleasa însoțire

în grădina cu fard verde în murmurul cântului ce l-am făurit
am să tăinuiesc un mugurit, un trăit neprihănit,
pentru a contopi trecutul în armoniosul glas, iubirii să-i las
gestul cum se pierde în grădina cu cireși și verde fard
*
în grădina cu cireși nu voi rândui coșciuge, cu timpul
agățat în desișul de pripoane din casa înveșmântată cu crepoane
voi bate toaca înspre răsărit, din armonii voi încrucișa,
în unghiuri, o mantie umbrei mele și să fac inimii efigie,
o alegorie împodobită cu flori din grădina verde cu cireși