Haiducul
Autor: George Ciprian Balanlnvitaţie la lectură
- Pe-o cărare ce-n adâncul codrului celui de frasini
- Șerpuirile-i umbroase prin desișuri îl conduc,
- ‘Naintând fără de frică, onorând a vremii datini,
- Iaca un voinic de seamă și-a promis a fi haiduc.
- .
- Și-ntâlnire secretoasă dându-și el cu alți tovarăși,
- Camarazi cu iscusință, fără milă de bogați,
- În a codrului desișuri regula-și propus-au iarăși —
- De a jefui boierii și-nstăriții rău famați.
- .
- Și la sfatul lor — voinicul — parte luând fără de teamă
- S-a dedat jurând credință viețuirii haiducești,
- Cunoscând a sale riscuri — că nici tată și nici mamă
- Nu pot din necaz te scoată de-i vrei să te dăruiești.
- .
- Și veni-va ziua-n care ei urmând să tâlhărească
- Un boier având o fiică ce la drum ea-l însoți,
- Iar în cale când ieșiră să opreasc-a lor caleașcă
- Cu pistoale și cuțite — el de ea se-ndrăgosti.
- .
- Tâlhărit a fost boierul și trecut prin spaimă mare
- Căci tâlharii-n locul vieții aurul îi au cerut
- Sub privirea fetei sale ce-a trăit cu-nfricoșare
- Groaza clipelor aidoma unui vis mult prea urât.
- .
- Și voinicul pe domniță, când pe ea s-o cerceteze
- De podoabe prețioase trebui neapărat,
- El văzând-o tremurândă încercă să o calmeze
- Și-i șopti-n a sa ureche că n-a vrut să fi speriat
- .
- O domniță-așa frumoasă și timidă pe deasupra,
- Ci-ntre ei rămână vorba — să n-audă cei din rest —
- Că cerca-va s-o ajute, luând angajament asupra:
- „ — Ce podoabe-ți fi-vor luate voi restitui onest !”
- .
- Și-i luă cu rubini inele, salbe de mărgăritare,
- Brățărele de-aur simple ori bătute cu smarald,
- Grei cercei plini de safire și alți zurzuri de valoare —
- Chiar distinse lănțișoare-i scoase de la sânul cald.
- .
- Însă după toate-aceste întâmplări puse la cale,
- Reușite în măsură mulțumi pe acești hoți,
- Tânărul voinic, cu totul, în vigoarea firii sale,
- Începu nutri-ndoiala cum că n-ar fi ca ei toți.
- .
- Ci-ntr-o seară oarecare, de domniță amintindu-și,
- În al frasininilor codru, iute calu-ncălecă,
- Banda lui lăsând-o-n urmă, și în sine promițându-și
- Se gândi să-napoieze ce domniței i se luă.
- .
- Dar el cum să procedeze ? Că de n-ar fi cu mirare
- Victimă fiind și tatăl — ș-a sa pagubă ar vrea !
- Iar de n-o fi mulțumire — deci de-o fi vreo supărare —
- Pe-a restituirii seamă greu ar fi a se-mpăca.
- .
- Că n-ar crede că domniței i-ar plăcea ca să se lase
- Așa simplu păgubașă-n fața unui om jestoc,
- Ce-a comis la drumul mare fapte rele, ticăloase,
- Tâlhărind pe ea, pe tată-i, într-o batere de joc.
- .
- Și-ncă cum, el de i-ar spune, ar suna-n a ei părere,
- Un tâlhar așa cum este că de ea se-ndrăgosti,
- La auzul celor spuse cu cuvinte la vedere —
- Nu l-ar lua-n zeflemisire și îl ar disprețui ?
- .
- Ci-n acestor gânduri pică și a lor înstrâmtorare
- Nemaidându-i-se șansa liniștii a-și regăsi,
- Dintru haosul de gânduri, totuși o străfulgerare
- Scăpără dintru năuntru-i și în fire-și reveni:
- .
- „ — Pe la han în astă seară a mă-nzdrăveni voi trece,
- Că destul îmi fu cu-aceste trebi ce-adânc m-au zbuciumat !”
- Și la cal el dădu pinteni cu-n întocmai sânge rece
- Ca atunci când la domniță gândul spre ea l-a chemat.
- .
- Și acolo când ajunse — o hangiță cam nurlie
- Cu ochi negri și păr negru, ce-l mai fi văzut cândva,
- Neștiindu-l cum îl cheamă și vrând numele-i să știe
- I se adresă amabil, curioasă-ntrucâtva:
- .
- „ — Seara bună ! Cine este oaspetele nostru care
- Pragul hanului mi-l trece — iar prin păr mâna-și trecând
- Semn că îi cam place dânsul —, un voinic neoarecare,
- La hangița Leontina vrea amaru-și alungând ?”
- .
- „ — Petru Anghel ! îi răspunse… Și aș vrea să stau o noapte !
- Pe hangiță cu privirea el scrutând-o oarecum.
- Dă-mi ceva de m-ospătează, un vin bun sau ce se poate,
- Că-s flămând și pe deasupra ! Iară mâine plec la drum !”
- .
- „ — Imediat !” Și ea poruncă unei slujnice de-ndată
- Îi dădu să-l ospăteze pe acest tânăr vânjos,
- Arătându-i și odaia care-i va fi-ncredințată
- Pentru noaptea de odihnă a petrece bucuros.
- .
- Iară dup-a lor tocmire — înțelegere la plată —
- Tânărul de ale sale își văzu nestingherit,
- Seara-și petrecând-o-n tihnă, până când ziua cealaltă
- Hanul părăsi mai zdravăn precum el își a dorit.
- .
- „ — Și acum dragă domniță ! Spuse-și el cu-nseninare
- ‘Naintând pe calu-i sprinten către casa de boier…
- De mă vei vedea tu iarăși, îți va fi întru mirare
- La ce-n urmă-ți promiseseși ? Ori vei vrea mai mult să-mi ceri ?
- .
- Fi’ndcă cea din urmă parte — de ai vrea — nu-mi stă-n putință;
- Breasla noastr-a haiduciei nu permite-așa ceva.
- Ți-am făgăduit acele-n a favorii stăruință
- Ce-n a conștiinței scăpăr m-a îndoliat cumva,
- .
- Ci cu-al trupului tău tremur și de ajutor lipsită
- Lesne-i lucrul a pricepe că tu m-ai înduioșat !
- Și atras și de-al tău farmec am o treabă socotită
- Cum că a ta frumusețe să îmi scape-ar fi păcat !”
- .
- Mult nu prea îi luă s-ajungă și de pe un deal mai mare
- Se zări-n apropiere al boierului conac
- Admirând tot de pe lângă-i — chiar pe-o apă curgătoare
- Cum de-o parte și de alta-i plete-a sălciilor zac.
- .
- Ci nu mare-i fu mirarea când domnița singurică
- Fu surprinsă printre-acestea fluturând un vânturar
- Când voinicul pedestrise iscodind ca o pisică
- Locurile nepăzite cum îi stă unui tâlhar.
- .
- Căci pândind de după sălcii, în a lui neliniștire,
- Își propuse s-o răpească, ș-a sa gură-i astupând,
- O sili avertizând-o că va fi nenorocire —
- C-al său tată ar păți-o dacă l-ar sfrunta țipând.
- .
- Astfel fata fu răpită neștiind unde va merge
- Ori ce altele va trage cu acest tâlhar cumplit,
- Că îl știe mai din urmă, c-a comis fărădelege —
- „ — Ce s-ar întâmpla cu mine, vei avea tu de plătit !”
- .
- „ — Liniștită stai domniță ! Nu a-ți face rău mi-e gândul !
- Ce-ți șoptiseși la ureche, oare tu nu mai reții ?
- Nu cu-angajament asupra-mi ție îți dădui cuvântul —
- Ce podoabe-ți fi-vor luate eu îți voi restitui ?”
- .
- „ — Ticălos mai ești tâlhare ! C-a-ți spăla a tale fapte
- Cu aceasta nu-ți va merge, ci în veci nu te-oi ierta !
- Tatăl meu își va trimite arnăuții să te cate,
- Chiar de rău tu nu-mi vei face și de drumul îmi vei da !
- .
- Deci gândește-te mai bine la ce vrei să faci de-acuma,
- Mai târziu rău să nu-ți pară și să-ți plângi în mâini amar !
- Ci degrabă să-mi dai drumul căci cunoști deplin cutuma
- Rânduită celor care sunt cu sufletul murdar !”
- .
- Ci de-acum că o răpise o ținu o noapte-n codru
- ‘Napoindu-i ce îi luase după cum făgădui
- Și pietate-mpărtășindu-i el văzu că nu e modru
- A pricepe că-i e dragă după cum și-nchipui,
- .
- Ci se depărtă cu gândul de la orice așteptare
- Că rău i-ar părea de dânsul: „ — E o răzgâiată doar !”
- Spuse-n gândul său haiducul c-o mâhnire oarecare,
- Iară când dădură zorii o trezi spunându-i clar:
- .
- „ — Dacă ții la al tău tată — să reții tu bine-ai face —
- Să îi spui c-ai fost răpită-ntr-adevăr de un tâlhar,
- Însă nu cred c-o minciună ți-ar sta în putere-a coace
- De i-ai spune că acela te-a tratat în mod varvar !
- .
- Ci să-i spui c-acela vruse al tău suflet să convingă —
- După cum înduioșându-l și vru a te milui —
- C-al său cumpăt frumusețea-ți izbuti să i-l învingă
- Promițând în taină toate-ți scumpele bijuterii !
- .
- Restul cade de la sine ! Nu se poate o domniță
- Ca să se îndrăgostească uite-așa de un tâlhar !
- Cum nu șade să se-mpace tocmai iedera cu vița —
- Uite-așa nu e posibil… ori de Domnul ar da har !”
- .
- Și pe cal încălecând-o luară calea spre moșie
- Pe un drum ferit de oameni cunoscut numai de el.
- Doar o ziuă și o noapte de-a lor fată ca să știe
- Nu avură cei din curtea boiereasc-a ști defel.
- .
- Și ajunși pe o costișă plină de tufișuri toată
- O lăsă-n împrejmuirea locului cel părintesc
- Unde-avea ca să revină și la mamă și la tată,
- Ce-o văitau pe-această fată din adâncul sufletesc.
- .
- Ci când fata revenise mare le fu ușurarea
- La părinți ca s-o revadă — bucurându-se de ea —,
- Însă dânsa inocentă le istorisi-ntâmplarea
- Și ceru să nu aprindă vorbe multe-n lumea rea.
- .
- Iar haiducul, Petru Anghel, ce-a făcut și unde este
- Nimeni nu poate să știe decât că el pe la han
- Se întoarse — pe-alte file într-o carte de poveste —
- Luând-o chiar pe Leontina… ori în poate alt roman !
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: George Ciprian Balan
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
