Drumul fără gară

Ce gârlă adâncă se zbate în mine

Când temelia casei se face capac

Și-n poartă stau fulgii nopții să colinde

Colinde îmbrăcate în lacrimi din alt veac

Eu merg străin și îndepărtat de dor

Aștept distanța clipei să mă salute

Și să văd fântâna cum se clătește în izvor

Într-un amurg împădurit de dulce

Ieri m-am împiedicat de ceața unui drum uitat

M-a certat din cer și Steaua Polară

Zborul unei păsări mi s-a rupt în mâini

Numai ecoul iubirii ce era afară

Împletind lacrimi de dor, a câta oară?

Ne cheamă gândul pe drumul fără gară.

Articole asemănătoare