Ion Mureșan (n. 9 ianuarie 1955, Vultureni, județul Cluj) este una dintre cele mai distincte voci ale poeziei române contemporane. Poet al „beției metafizice”, cum a fost adesea numit, el și-a construit un univers liric original, în care beția, luciditatea, ironia și revelația coexistă într-o dialectică a spiritului aflat între extaz și cădere.

Ion Mureșan s-a născut la 9 ianuarie 1955, în comuna Vultureni, județul Cluj. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (promoția 1981). În anii ’80, s-a afirmat ca membru marcant al generației optzeciste, alături de poeți precum Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Mariana Marin sau Alexandru Mușina.
A fost redactor la revistele Echinox și Steaua, colaborând de asemenea la publicațiile Tribuna, Vatra, România literară, Familia și Luceafărul.
După 1990, Ion Mureșan a devenit o figură de referință a poeziei postmoderne românești, dar și un eseist și publicist implicat în viața culturală transilvăneană. A activat ca redactor la Tribuna (Cluj-Napoca) și a condus cenacluri literare care au format generații noi de poeți.
Ion Mureșan a debutat editorial cu volumul „Cartea de iarnă” (Editura Cartea Românească, 1981), primit cu entuziasm de critica literară. Poezia din acest volum are un ton confesiv și parabolic, în care iarna devine o metaforă a stazei și a purificării.
Urmează „Poemul care nu poate fi înțeles” (Editura Axa, 1993), volum care îl consacră definitiv ca poet al paradoxului și al autoironiei. Poetul își asumă statutul tragic al creatorului care caută sensul inefabil al poeziei și al existenței.

În „Cartea Alcool” (Editura Charmides, 2010), Mureșan ajunge la o expresie lirică matură și inconfundabilă. Aici, alcoolul devine metaforă totalizatoare – nu a decadenței, ci a unei „beții ontologice” prin care poetul explorează limitele cunoașterii și ale suferinței. Beția este o formă de acces la transcendent, o „teologie a haosului”, cum nota criticul Ion Pop[^1].
Poezia lui Ion Mureșan se caracterizează prin: ironie tragică și umor existențial, prin care sunt exprimate temele suferinței, singurătății și cunoașterii; imaginar simbolic, în care obiectele cotidiene capătă o semnificație mitologică sau sacră; limbaj al paradoxului, cu alternanțe între gravitate și ludic, între mistic și profan; oralitate controlată, prin care poetul apropie discursul liric de rostirea cotidiană și de ritualul confesiv.
Eugen Negrici a remarcat în opera lui Mureșan o „poezie a iluminării prin confuzie”, o „retorică a căderii și a refacerii permanente a eului”[^2].
La rândul său, Al. Cistelecan a subliniat dimensiunea „liturgică” a poeziei sale, arătând că „Ion Mureșan nu scrie despre beție, ci despre revelația care vine din beție, despre ordinea tainică a haosului”[^3].
Ca publicist, Mureșan a continuat spiritul Echinox-ului clujean: lucid, ironic, intelectual, dar și profund etic. A publicat eseuri și articole în revistele Tribuna, Steaua, Luceafărul și România literară, abordând teme culturale și filosofice.
Discursul său jurnalistic este impregnat de poezie, iar confesiunile sale despre literatură devin adesea meditații despre sensul artei într-o lume dezvrăjită.

Ion Mureșan a fost distins cu numeroase premii literare, între care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993, 2011); Premiul revistei România literară; Premiul „Poetul anului” acordat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (2011); Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga” (2014).
Opera sa a fost tradusă în limbile engleză, franceză, germană, maghiară și sârbă, fiind inclusă în antologii internaționale de poezie contemporană.
Ion Mureșan reprezintă o sinteză între spiritul reflexiv ardelean și ironia postmodernă. Poezia sa se construiește la intersecția dintre sacru și deriziune, între extaz și neputință, între băutură și revelație.
El este, cum observa criticul Ștefan Borbély, „un poet al lucidității ivite din beție, al ruperii de lume pentru a o înțelege mai bine”[^4].

Prin originalitatea temelor, rafinamentul limbajului și profunzimea existențială, Ion Mureșan ocupă un loc central în poezia românească postbelică, fiind unul dintre ultimii mari poeți „vizionari” ai literaturii noastre.

• Bibliografie selectivă

1. Mureșan, Ion. Cartea de iarnă. București: Cartea Românească, 1981.
2. Mureșan, Ion. Poemul care nu poate fi înțeles. Bistrița: Axa, 1993.
3. Mureșan, Ion. Cartea Alcool. Bistrița: Charmides, 2010.
4. Pop, Ion. Poezia românească postbelică. Cluj-Napoca: Dacia, 2000.
5. Cistelecan, Al. Poeți optzeciști. Târgu Mureș