Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Ion Nistor din Bivolăria, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Despre Casa Memorială Ion Nistor din satul Bivolăria, orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, profesorul Cristinel Puha mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.
– Domnule Cristinel Puha, ce legătură a avut Ion Nistor cu această casă?
– Muzeul, inaugurat în 1993, este organizat în casa ce a aparținut lui Samuil Nistor, fratele istoricului și omului politic bucovinean, care a locuit, aici, în primii ani ai vieții. Ion Nistor s-a născut la 4 august 1876, în satul Bivolăria [comuna Vicovul de Sus, plasa Ștefan Vodă, județul Rădăuți] și a murit la 11 noiembrie 1962, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală.
– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– Expoziția este amenajată în cele două încăperi principale (camera de locuit și tinda) ale clădirii, care este construită din lemn, în stil tradițional bucovinean, având acoperișul în două ape, realizat din țiglă roșie. În prima odaie, se află mobilier (o masă de scris, câteva scaune, o măsuță rotundă, două fotolii, un dulap, un pat din lemn masiv, ornamentat cu motive specifice zonei) și obiecte (un stilou și o icoană reprezentând botezul lui Isus Hristos) aduse de la București, ce au aparținut istoricului și unicei sale fiice, Oltea Nistor-Apostolescu. În sala mare, sunt expuse panouri care prezintă viața și activitatea militantului unionist (biografia și lucrările sale), fotografii din arhiva familiei, din publicațiile vremii și din colecțiile Bibliotecii Academiei Române, Universității [Naționale Iuri Fedkovîci] din Cernăuți sau particulare, un bust din bronz al omului politic și copii după documente, scrieri ale lui și studii care i-au fost dedicate. [De asemenea, la Muzeul de Istorie din Suceava, din cadrul Muzeului Bucovinei, a fost amenajată, în 2012, o sală dedicată memoriei sale.]
– Există urmași în viață ai lui Ion Nistor?
– Singura sa fiică a murit în 1999 și a avut doi fii – unul este inginer arhitect în București, iar celălalt s-a stabilit în Germania.
Florin Bălănescu
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania