Cucuveaua,
din ascunzișuri la hotarul vremii

Pe ramul vechi al nopții, doi ochi-n stea senină,
Veghează cucuveaua cum lumea se-nvenină,
Privește cum se schimbă orice rost sub soare,
Cum anii trec în taină spre altă depărtare,
Vede începutul sobru lângă ultimul prag
Și zâmbetul vieții lângă-al morții steag.
Cucuveaua din umbră: viața nu-i prea senină!

Prin târguri și palate răsună vorba goală,
Iar masca lingușirii se vrea mereu regală,
Pe scaune înalte se-nalță câte-un nume,
Dar uită că dreptatea e rădăcina lumii,
Se vând pe preț de aur credințe și onoare,
Iar adevărul umblă desculț pe fiece cărare.
Cucuveaua țipă-n noapte pentru sfânta onoare!

La poarta avuției, stau mulți în așteptare,
Visând că fericirea se cumpără-n cântare,
Dar aurul nu poate opri furtuni și ploi,
Nici a-ntoarce tinerețea din drumu-i-napoi,
Comoara cea mai mare se află în cuvânt
Și-n fapta care lasă lumină pe pământ.
Asta-i limba păsării despre comoara din cuvânt!

Sub steaguri și lozinci se ceartă multe ginte,
Pierzând din ochi lumina bătrânelor cuvinte,
Se împart în tabere vecini de-același sat,
De parcă ura însăși le-ar fi împărat,
Dar pâinea se dospește, la fel, în orice casă,
Iar lacrima același gust amar îl lasă.
Cucuveaua cheamă pacea să stea mereu la masă!

Prin sate și orașe se-aud grăbite șoapte,
De parcă omul fuge de sine, zi și noapte,
Privește albastre ecrane, uitând de cer și flori
Și lasă-nespuse atâtea adevăruri și valori.
Se stinge încet sufletul lipsit de ascultare,
Când nu mai vede chipul de-atâta insultare.
Cucuveaua cere inimii mai multă afectare!

Dar unde se adună în oameni bunătate,
Răsar ca după iarnă livezi adevărate,
Un gest mărunt aprinde lumina din vecin,
Și schimbă greul zilei într-un trai senin,
Nu legea singură ține cetatea în picioare,
Ci omul ce păstrează cinstea ca pe-o floare.
Atuncea cântă ea, când cetatea e-n respectare!

Când ultimul clopot va bate peste vreme,
Nici rangul, nici conacul nu scapă de blesteme,
Rămâne doar fapta dreaptă și binele făcut,
Ca urme luminoase pe drumul cunoscut,
Iar cei ce dau dreptății statornicul veșmânt,
Vor înflori în amintire precum un legământ.
Cucuveaua spune lumii: fii bun(ă) pe pământ!