Mărturisirea credinței

Sub bolta dimineții-mi crește-n sfânta chemare,
Prin sânge-mi curge seva unui neam vechi, latin,
Iar brațele-mi poartă gena și puterea în mișcare,
Cu fruntea către astre și cu suflet cristalin,
În visu-mi, fecioare și flăcăi se-nalță falnici-n ogoare,
Purtând în ochi credința unui neam al meu, divin,
Pe care zeii îi admiră pentru nobila-i visare.

Nu aurul adună adevărata consacrare,
Ci cumpătul ce țese un destin mereu senin,
Prin muncă și prin rost se naște dreapta-nălțare,
Iar pasul lor răsună ca un cântec peregrin,
În inimă păstrează strămoșeasca luminare,
Ce-aprinde sub catrință izvorul cu har divin,
Ce dăruiește vieții iubire și valoare.

Când zorii se revarsă peste Carpați-n depărtare,
Românul dac își poartă idealul diafan și lin,
El știe că-n munții lui s-ascunde o chemare,
Spre urmașii sănătoși cu cugetul senin,
Iar fiica și feciorul strălucesc în afirmare,
Ca brazii ce înfruntă orice vifor clandestin,
Spre piscul demnității urcă fără încetare.

La Roma, lângă ziduri încărcate de visare,
Colosseumul ascultă ecoul unui drum latin,
Vizitatori din lume prind respect și admirare,
Privind acel exemplu de caracter și destin,
Se-aud aplauze multe, pline-n considerare,
Pentru un dac ce poartă adevărul drept, divin,
Ca semn al unei stirpe crescute în onoare.

Nici zeii, din Olimpul legendar, nu-s făr’ de mirare,
Nu pot rămâne reci la un asemenea destin,
Când văd atâta forță, armonie și răbdare,
În gestul cumpănit și în surâsul peregrin,
Frumsețea se împletește cu eterna cugetare,
Iar gestul dacului rămâne nobil și senin,
E o statuie vie ridicată spre-nchinare.

Deci, viața-i un statornic legământ de stare,
Cu hrană chibzuită pentru stomacul cel hain,
Cu gândul către bine și spre dreaptă înaintare,
Fugind de lene, patimi și de zgomotul meschin,
Atunci va crește iarăși a dacului afirmare,
Iar chipul nostru liber va părea veșnic senin,
Purtând în orice faptă o aleasă cugetare.

De-aceea, românule, te ridică spre lumina salvatoare,
Și ține vie flacăra străbunului destin,
Cinstește dacul vrednic prin faptă și visare,
Prin brațul sănătos și prin cuvântul palatin,
Fii vrednic între oameni, model viu de încercare,
Ca neamul să răsune peste timpuri cu suspin,
Iar lumea să-l slăvească-n veșnică admirare.