Conacul Iamandi din Gropnița
Autor: Florin BălănescuIstoria culturii
Despre Conacul Iamandi din satul Gropnița, comuna cu același nume, județul Iași, localnicul Mihai Lungu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.
– Domnule Mihai Lungu, ce vârstă aveți?
– Am 84 de ani.
– L-ați cunoscut pe boier?
– Sigur; îl chema [Dimitrie] Iamandi [(1905-1944), avocat al Poliției și al Siguranței Statului].
– A avut familie?
– Da, era însurat [soția sa se numea Sarina] și avea un băiat [Vasile-Jacques Iamandi (1928-2026)].
– Ce fel de om era?
– N-a avut probleme cu nimeni; era un bărbat plăcut și de treabă, care a sprijinit oamenii de câte ori erau în nevoie. Le dădea pământ în arendă și îi plătea la vreme pe toți cei care lucrau pe moșie sau la curte; îi și ajuta cu parale sau cu cereale, că lumea era tare necăjită pe atunci. Pe lângă astea, era credincios și a dat bani și la biserică.
– Cine și în ce perioadă a construit acest conac?
– Clădirea au ridicat-o, înainte de 1900, părinții lui [Vasile G. Iamandi, avocat, profesor universitar, parlamentar și mare moșier, și Ana (Aneta) Văsescu].
– Cât de mare era domeniul și ce includea?
– A avut vreo 300 ha, cu tarlale mari la Cațic [parcelă din zonă] și Boziana [iaz și pârâu de lângă sat] – majoritatea, pământ arabil, dar și pășuni, fânețe și niște lacuri mai mici.
– Ce cultiva?
– Mai mult cereale (grâu, porumb, orz, ovăz și secară), plus floarea soarelui.
– A crescut animale?
– A avut boi pentru munca la câmp, vaci de lapte, cai de tracțiune, porci și păsări de curte.
– Cum arăta curtea boierească pe vremea aceea?
– Conacul [situat la 38 km nord-vest de Iași] avea un nivel și șase camere cu despărțituri între ele [decomandate]. Dinaintea lui, era un parc frumos, cu alei pietruite, iarbă, flori și pomi fructiferi, iar, într-o parte și în spate, se aflau beciul, fântâna, șura în care ținea trăsura (avea vizitii), grajduri, hambare, magazii – slavă Domnului! – și încă vreo câteva acareturi. De jur-împrejur, era un gard de nuiele cu o poartă la intrare.
– Ce s-a întâmplat la instaurarea regimului comunist?
– Au confiscat tot [în 1949], după ce, la reforma agrară din [martie] 1945, le luaseră aproape tot pământul și le-au mai lăsat doar 50 ha. Atunci, oamenii din sat au dat năvală la curte, au furat și distrus ce le-a ieșit în cale. În conac, s-a instalat dispensarul comunal, care este, și astăzi, în aceeași clădire. Boierul plecase, cu câțiva ani înainte, la Movileni [sat în comuna cu același nume, județul Iași], unde avea o casă; mai târziu, am aflat că s-a sinucis [în noiembrie 1944] din cauza greutăților pe care i le-au făcut comuniștii. În urma lui, a rămas proprietar băiatul, dar nu l-am văzut pe-aici.
– Ce a mai rămas, în prezent, din proprietatea de odinioară?
– Mai sunt clădirea principală, beciul, fântâna și niște copaci; toate anexele de la curte au fost puse la pământ.
– A revendicat cineva fosta posesiune?
– Au venit niște urmași și au cerut conacul și pământurile, dar, după aceea, s-au degajat [au renunțat], pentru că dispensarul era în folosul populației și terenul fusese împărțit veteranilor de război, câte 2 ha la fiecare.
Florin Bălănescu
Rubrica: Istoria culturiiAutor: Florin Bălănescu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail


