Fostul conac Rus din David
Autor: Florin BălănescuIstoria culturii
Despre fostul conac Rus din satul David, comuna Văleni, județul Neamț, juristul Ovidiu Leonte mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.
– Domnule Ovidiu Leonte, cine a stăpânit moșia și conacul din sat?
– Proprietar a fost doctorița [Maria] Rus [Russo], urmașă a familiei boierești Ieni [Ianu] din Talpa [sat în comuna Bârgăuani, județul Neamț], de la care a moștenit domeniul.
– Ce fel de om era?
– A avut relații bune cu țăranii, cărora le dădea pământ în arendă, îi plătea, după dorință, în bani sau în cereale, îi ajuta le novoie și le oferea servicii medicale. Mergea des la Talpa, iar în urma ei rămâneau un administrator care coordona treburile moșiei și câțiva angajați permanenți. Pentru că avea un defect la un picior, avea porecla „șchioapa”.
– Cât de mare era proprietatea și ce includea?
– Moșia cuprindea aproximativ 120 ha de teren arabil, 2 ha de livadă, fânețe și pășuni.
– Cine a ridicat conacul și în ce perioadă?
– Clădirea a fost construită de predecesori ai familiei Ieni înainte de 1900.
– Cum arăta curtea boierească în acea vreme?
– Conacul [ce se afla la 34 km nord-est de Piatra Neamț] avea un parter înalt, cu opt camere, în care funcționa cabinetul medical. De la fațada principală până la intrarea în curte, exista un parc cu alei pietruite, mărginite de iarbă, flori și arbori (nuci, tei și castani). În lateral, se găseau locuințele pentru personal (administrator și argați), bucătăria de vară, beciul, fântâna, remiza trăsurii, grajduri, hambare, magazia de lemne și alte atenanse, iar, în spate, se afla grădina de legume și zarzavaturi. Curtea era împrejmuită cu un gard înalt din lemn pe soclu de piatră, cu o poartă mică în față și alta mai mare îndărăt.
– Ce s-a întâmplat, ulterior, cu domeniul?
– La reforma agrară din [23 martie] 1945, cea mai mare parte a pământurilor a fost expropriată, boieroaica mai rămânând cu 50 ha. La instaurarea regimului comunist, a fost confiscat și restul proprietății [în 1949], moment care a coincis cu devastarea conacului și a curții de către localnici. Într-un proces-verbal găsit în arhive, se specifică faptul că o comisie venită de la județeana de partid [Comitetul Județean al P.M.R.] de la Roman, însoțită de comuniști din sat, a mers la conac și a consemnat, la repezeală, bunurile pe care le-a mai găsit înăuntru, ridicându-le ulterior. Clădirea principală a fost distrusă complet până la încheierea colectivizării [în aprilie 1962], iar dependințele au mai fost folosite, o vreme, de C.A.P. din localitate, după care s-au ruinat.
– Ce soartă a avut proprietara?
– A fost alungată de aici și i s-a fixat domiciliu obligatoriu la București, unde a murit și a fost înmormântată.
– Ce mai există, în prezent din posesiunea de altădată?
– N-a mai rămas absolut nimic. După ce comuniștii au dărâmat totul și au arat terenul, un cetățean și-a construit o gospodărie pe locul fostei curți boierești.
Florin Bălănescu
Rubrica: Istoria culturiiAutor: Florin Bălănescu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
