Anotimp fără timp

Între noi, numai nori și doar ploi
nemișcate, ca strune, îngheață;
strune rupte în aer și ceață,
dimineață, când arborii goi
întind ramuri ca brațe spre noi:
numai doi, doi pribegi rătăciți și uitați
într-o toamnă străină,
o toamnă semeață. 

Când, așteptând, respiri în contratimp
cu vântul smuls din infinitul zării,
în anotimpul nostru fără timp,
doar un răstimp predestinat uitării. 

 Numai ploi și doar nori, uneori,
se ridică din lacuri albastre,
în privirile noastre sihastre,
și în cerul golit de culori,
unde nu mai e loc pentru tot ce-i uitat
într-o toamnă străină,
lipsită de astre. 

Când, așteptând, respiri în contratimp
cu vântul smuls din infinitul zării,
în anotimpul nostru fără timp,
doar un răstimp predestinat uitării.