Din rădăcini am înfrunzit,
Din neam cinstit am odrăslit.
Ne-au pus în suflet legământ,
Să nu ne frângă niciun vânt.
Stejar smerit ne-a ocrotit,
Cu el furtuni am biruit.
Din umbra lui am prins puteri,
Să înfruntăm cumplite veri.
Spre cer coroana și-a întins,
Lumina vie ne-a cuprins.
Din ram în ram s-a revărsat,
Tot ce stejarul ne-a lăsat.
Vor înflori și-alți vlăstari,
Să crească falnici ca stejari.
Din fii în fii, prin Dumnezeu,
Va dăinui și neamul meu.
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania