Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Ars Poetica

Ionuț ȚENE

 

 


Ars Poetica

 

Îndoielile și poeziile sunt singurele averi
Poetul nu este de partea celui care creează istoria
Ci trupul celor care o îndură atroce
Misiunea versului este servirea adevărului și libertatea
El demască tirania celor care proliferează singurătatea

Poetul este arta de a învăța trăirea din vremea catastrofei
Niciodată lumina nu l-a ars și orbit mai tare ca prezentul
Este orbul ce caută în lacrimă urmele durerii,
adevărul și frumusețea nevăzută
Tăcerea poetului este vinovată de metafora-n sânge
El vorbește cu violența dragostei despre despărțirea
de oameni, pietre și furnici
Despre marea iubire pe care nu va naviga niciodată

Viața aedului este înălțarea tristeții și goliciunea nopții
Este despre zbaterea de fluturi cu aripi de vultur
Despre aerul care-l respiră lumea desenată geometric
de reproșul civic al propagării luminii stinse
Despre libertatea ca piedică a formelor fixe acuzative

Arta divertismentului este ignoranța pătată de rouă
Până la urmă pietrele absolvă poezia
de condamnarea figurii de stil bătute în cuiele progresului
Până la urmă razele lunii scriu despre neatârnarea
Zborului care crește pom în mijlocul grădinii

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania