ATÂT DE APROAPE ȘI-ATÂT DE DEPARTE!

Departe sunt de tine,
cale de o duminică a înfloririi luminilor din ochii tăi.
Atât de-aproape sunt de tine,
atât de aproape încât lacrimile noastre se unesc pe-o frunză amară de nuc.
Cerul cuvintelor a obosit,
a tăcut,
a căzut,
dar stele și ape curg
împreună cu Iertările și mângâierile noastre
să spargă bariera de fum
ce-a zăvorât
marea noastră primăvară
marele nostru drum,
pe care se jucau în colbul fierbinte,
făcând castele de nisip,
îngerii florilor de cireș.

Ții minte că în acea primăvară,
ploile nu curgeau direct în țărână,
ci prin venele noastre
mai întâi?
Și nu pentru că eram prea avizi de ploaie,
ci pentru că ploile,
jucăușele,
năvalnicele,
ne confundau
cu cireșii.
Vântul nu mișca direct crengile copacilor,
ci fiorul lor ne cuprindea pe noi mai întâi,
făcându-se uragane
ce dezlănțuiau înflorirea bulbilor de stele
pr care cerul
și-i punea la urechi.

Departe suntem de marea primăvară,
atât de-aproape suntem de marele drum,
atât de aproape încât lacrimile noastre se unesc pe-o frunză amară de nuc,
dar bariera de fum s-a lăsat
și nu o sparg nici stelele, nici apele ce curg
împreună cu iertările și mângâierile noastre!…