Mihaela OANCEA   Schiţă în cărbune   Nu voi pune nicicând culoare plecării tale în nerostire. Voi lăsa schiţa în cărbune făcând nod unui ţipăt al timpului – bufniţă sau corb. Pe aici, negrul fulguieşte în continuare prin scrumiere şi încă se mai nasc îngeri.  

Mihaela OANCEA       Ascunzători la vedere   Se-aprind şi se sting becuri în toată clădirea. Sătui de marasme, încordaţi ca nişte soldaţi în tranşee, unii mai destoinici pipăie pereţii spaţiului elastic (aflat încă în termen de garanţie!) câutând prin dedalurile clădirii vechi căi de mântuire şi-un îndreptar de autenticitate. În continuare, ne purtăm de mână propriul... 

Mihaela OANCEA           Fantasmă de iarnă Departe de poveste, nici gândul din amurg, subţire ca o virgulă, nu mai tresare când îi urcă-n retină culorile. Nemişcat, ascultă cum liniştea-n jur creşte, adulmecă aroma ştiută, de brad, şi i se pare că luna coboară iar, doar pentru a-l urca până la zboru-i zidit din lumină, până la aripa-i ce respiră dincolo...