Mihaela OANCEA

 

 

 

 

 

Fantasmă de iarnă

Departe de poveste,

nici gândul din amurg,

subţire ca o virgulă,

nu mai tresare

când îi urcă-n retină culorile.

Nemişcat, ascultă cum liniştea-n jur creşte,

adulmecă aroma ştiută, de brad,

şi i se pare că luna coboară iar,

doar pentru a-l urca

până la zboru-i zidit din lumină,

până la aripa-i ce respiră

dincolo de zarea

cu gene lăptoase.