Comunicat de presă
Primit pentru publicare: 9 iunie 2016
Transmis de: Ana-Elisabeta FLORESCU
Muzeul Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Samsung Electronics România şi sponsorul Ştefan Silion, promotor local al valorilor româneşti, prezintă în premieră experienţa digitală despre marele compozitor român George Enescu la Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi
Muzeul Judeţean Botoşani (Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi) anunţă în premieră parteneriatul cu Samsung Electronics România şi sponsorul Ştefan Silion, promotor local al valorilor româneşti, prin care muzeul devine mai accesibil şi mai uşor de vizitat prin intermediul tehnologiei. Astfel, Samsung continuă proiectul pilot de digitalizare a colecţiilor muzeale, după ce în anul 2013 Samsung, împreună cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, au lansat prima expoziţie digitală de fluturi.
Suportul financiar pentru achiziţionarea tehnologiei aferente acestui proiect pilot pentru judeţul Botoşani a fost posibilă prin sprijinul sponsorului principal al evenimentului, omul de afaceri Ştefan Silion din Botoşani.
Prin intermediul aplicaţiei educaţionale creată de compania Samsung, publicul, mai ales cel tânăr, are acces într-un mod interactiv şi digital la exponate disponibile în casa memorială a celui mai important muzician din istoria României.
Prin aplicaţia „Acasă la Enescu”, dezvoltată de Samsung, sunt disponibile, de acum digital, exponate din cadrul muzeului pentru a oferi o nouă experienţă de vizitare publicului.
Muzeul Judeţean Botoşani caută în permanenţă metode prin care să devenă cât mai atractiv, în special pentru tinerii care vor să cunoască valorile româneşti şi să descopere mai multe detalii despre cultura muzicală. Suntem onoraţi să fim prima casă memorială a marelui muzician George Enescu care îşi concretizează eforturile de a deveni mai accesibilă, prin intermediului acestui parteneriat.
„Tehnologia este suportul care contribuie la a face muzeele mai accesibile şi mai interactive pentru generaţia digitală. Ne bucurăm să continuăm proiectele de digitalizare a muzeelor din România şi să aducem mai aproape de iubitorii de muzică şi nu numai. Aplicaţia oferă atât o experienţă interactivă de informare, prezentând biografia, opera lui George Enescu şi detalii despre Muzeul Memorial ,,George Enescu” din Dorohoi, dar şi un test de cunoştinţe ce poate fi completat la finalul turului”, a declarat Sabina Ştirb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager Samsung Electronics România.
Aplicaţia „Acasă la Enescu”, disponibilă în Galaxy Apps şi Googple Play, se adresează în special copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani, fiind un mod interactiv şi amuzant de învăţare, însă poate fi accesată de orice pasionat de muzică ce vrea să afle mai multe despre George Enescu.
Vizitatorii sunt astfel invitaţi să descopere operele lui George Enescu şi informaţii despre viaţa acestuia prin intermediul aplicaţiei „Acasă la Enescu”. Mai mult, aceştia îşi pot testa cunoştinţele muzicale prin intermediul tehnologiei şi pot recrea operele acestuia pe portativul aplicaţiei. În cadrul proiectului, Muzeul Memorial „George Enescu” va fi dotat cu 6 tablete şi un eBoard Samsung care vor schimba modul de interacţiune a vizitatorilor cu exponatele şi vor aduce un nou mod de vizitare. Proiectul face parte din iniţiativele CSR ale companiei şi continuă eforturile de digitalizare şi promovare a valorilor româneşti demarate prin parteneriatul cu Muzeul Judeţean Botoşani.
Lansarea proiectului va avea loc vineri, 10 iunie 2016, ora 1100, în Sala Polivalentă a Muzeului Memorial „George Enescu” din Dorohoi.
Persoanele interesate să participe la manifestare vor avea la dispoziţie un microbuz care va pleca spre Dorohoi din faţa Muzeului Judeţean Botoşani la ora 9,50.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania