Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Ciomac din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).
Despre Casa Ciomac din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.
– Domnule Gheorghe Median, când a fost construită Casa Ciomac și cui a aparținut?
– Clădirea este un edificiu de o frumusțe aparte, fiind situată pe strada Pușkin, numărul 2. A fost ridicată în anul 1892 și a aparținut lui Garabet [Kricor] Ciomac, unul dintre reprezentanții de frunte ai comunității armene din oraș, mare moșier și negustor de vite și un om cu educație și spirit estetic. Cei doi fii ai săi au devenit personalități cunoscute și recunoscute; cel mai mare, Emanoil, a fost profesor la Conservatorul [particular de muzică Pro Arte] din București și directorul Societății Filarmonice Române [astăzi, Filarmonica George Enescu] din Capitală; a tradus libretul operei Oedip a lui Enescu și este considerat cel mai bun biograf al acestuia, însoțindu-l mulți ani. Datorită lui, marele muzician a concertat, de mai multe ori, la Botoșani, fiind găzduit, de fiecare dată, în această casă. Fiul cel mai mic, Christian, care a locuit aici, a urmat Dreptul la Paris și a fost avocat, primar al Botoşanilor în 1928 și 1929, senator liberal, scriitor şi director al ziarului politic Știrea.
– Conturați, vă rog, o descriere a imobilului.
– Arhitectura clădirii este eclectică, de tradiție clasicistă, având o bogată decorație, cu portice și colonade, stucaturi, statui, feronerie și bosaje. Casa are un parter înalt și este foarte mare, având 12 camere și două intrări – una dintre ele, situată pe strada Victoria, este monumentală și constă dintr-o galerie exterioară, mărginită de colonade cu arcade, iar cealaltă are aceeași manieră, doar că ansamblul de coloane este obturat cu ferestre. Edificiul are un salon spațios, în care se făcea și muzică – de vreme ce a fost și Enescu aici, a existat, cu siguranță, ca în toate casele mari, și un pian. Restul încăperilor aveau destinații diverse – camere de zi, dormitoare, odăi pentru musafiri și servitori, plus dependințe. Locuința era prevăzută și cu un beci de șase metri metri lungime, în care se cobora din ultima cameră de la parter.
– Casa a avut și curte?
– A existat o grădină pe partea laterală, pentru că accesul în clădire se află foarte aproape de stradă; împrejur, erau alei ce duceau către intrare, străjuite de ronduri de flori, o fântână decorativă și arbori din esențe exotice, din care se mai păstrează, și astăzi, câțiva copaci. Curtea era împrejmuită de un gard din fier forjat foarte frumos, dar, între timp, spațiul exterior s-a restrâns, pentru că în vecinătate au fost ridicate și alte construcții.
– Cine au fost proprietarii ulteriori?
– În lipsa unor urmași ai fraților Ciomac, casa a intrat în patrimoniul statului; în această clădire, a fost instalat Spitalul de Boli Dermato-Venerice, ce a funcționat aici până la începutul anilor ’90, după care edificiul a devenit sediul unei arhive medicale și spațiu pentru conferințe și manifestări culturale.
Florin Bălănescu
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania