ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Poem de Virgil DUMITRESCU
Membru al USR filiala Cluj

CEVA DIN PLEOAPA CARE-MBRACĂ OCHIUL

Aș vrea să mă atingă și pe mine, din drum necunoscuta
să mă-ntoarne că e în capăt nu se știe
cine. viața mea a luat-o pe coclauri
ca o căruță ce-și va frânge gâtul ori poate-așa
a trebuit să fie spre-a mă obișnui
și cu urâtul.

Nu te clintește cel ce scurmă-n resturi sau cel ce cade
și ți se închină. femeia despletită într-un țipăt
c-a violat-o cel fără de vină. dar câte alte-mpotriviri
de soartă nu trec pe lângă tine, o ingrată. eu ce
să-nsemn cu spițe colbuite pe dunga serii
învârtind la roată?

Va fi sau nu va fi – din două, una. dar jur c-am dibuit-o
într-o doară când eu, la rându-mi, eclipsasem
luna. se îngustase drumul?se lărgise? o fi lucind
cumva fără de veste. păi cum așa?! am dat
să-ntreb, dar noaptea
o zbughise.

Îi simt părelnic umbra de femeie la trup împuținată
și-n priviri. nimic n-am înțeles din clipa care
a pus pe capul meu cumplitul bir. să fi-nțeles-o
în cădere frunza? cerul brăzdat de șarpele
ce pleacă? ceva din pleoapa
care-mbracă ochiul

pe ea doar o cuprinde și-o dezbracă.