Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

 Cică suntem  proști! ,,…curaj și apărați-vă demnitatea. Școala este principalul nostru indicator de românism!”

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Cică suntem  proști…

Primit pentru publicare: 08 Dec. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 09 Dec. 2019
© Vasile Lefter© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


                                                               „ Dacă-i copil, să se joace,  dacă-i cal, să tragă,
                                                      Dacă-i popă să citească.”( Ion Creangă)

 

    Da, cică suntem proști! Așa spun nemaipomenitele teste PISA. Eu cred că numele acestor teste de măsurare a cunoștințelor e o capcană, pe care unii nu au sesizat-o. Chiar ați uitat că turnul Pisa din regiunea toscană se înclină mereu, pregătindu-se de prăbușire?

 Motoul ales nu este întâmplător. Românii verzi și atoateștiutori au și venit în presă cu aplauze, lăudându-se că au predat și ei și că au făcut chiar meditații. Să râdem puțin și acum. Nu e vorba de doamna Dăncilă, ci de un domn care le știe pe toate. Cuvintele tatălui eroului Nică din „Amintiri …”sunt pline de tâlc. Fiecare să vorbească în dreptul  lui. A te pricepe la toate seamănă a nostalgie pentru vremurile în care unii au lustruit puțin pe iubitul conducător.

     Evaluatorii PISA spun că avem copiii cei mai slabi din Uniunea Europeană. S-au jenat să spună că sunt cei mai slabi de pe planetă. În rezumat,„Cică suntem proști.”Proști,dar buni,aș comenta eu. Nu prea le cade bine gușaților când venim cu premii de la marile concursuri internaționale, în toate domeniile. Susțin că doar 4% dintre elevii noștri ar fi de soi. Atunci de ce marile universități se întrec în oferte la târgurile de racolare a absolvenților?

     M-aș fi așteptat ca iubiții mei colegi  să vină cu opinii pro sau contra. Indirect, se bălăcărește școala românească, implicit. Elevi proști, dascăli proști! Cine are interes ca în România lucrurile să meargă bine?

Răsfoind materialele scrise pe tema testelor PISA, am descoperit o singură voce de dascăl adevărat, pe care îl îmbrățișez pentru implicarea în apărarea valorilor școlii românești. Se numește  Ioana Nancu, de la Liceul „Antim” din capitală și spune: „Testele PISA nu vor măsura niciodată particularitățile specifice, creativitatea sau elanul spiritual și cunoștințele despre limbă și cultură. Sunt creația unor birocrați, cu un mesaj ideologic manifest, rudimentar și fără ocolișuri.”

        Fostul nostru ministru, Funeriu ,propune ceva și mai deosebit. Să se aplice testele PISA profesorilor. Păi nu avea dreptate fabulistul  în „Toporul ți Pădurea?” Altfel spus, onor domn ministru ne-a sugerează ceva în plus. Nu proști.Ce proști! Pădurea nu ar putea fi tăiată, dacă nu i-ar da coadă toporului! Din păcate, avem prea multe cozi de topor în această țară pe care unii o văd mereu la coada Europei, Inventând statistici de tot felul.Ultima spune că obezitatea copiilor noștri ocupă locul doi în Europa comunitară. Mai aveți multe bălăcăreli, dragi compatrioți care vreți o Românie„normală”?

      Am scris aceste rânduri cu mâhnirea omului care cunoaște din interior școala românească. Avem elevi cu dragoste de învățătură. Mai avem deficiențe în domeniul aplicativ.Suntem încă risipitori.Tipărim manuale digitale, făcând o cheltuială dublă. Nu știam de  dotarea școlilor? Practic , CD-iurile de la clasele a V-a, a VI-a ,aVIII-a sunt bani aruncați pe apa sâmbetei acolo unde lipsesc tabletele. Acolo înseamnă cam 90%, optimist.

         Acceptăm testele PISA doar ca experiment. Noi credem că elevii noștri „Cică nu sunt Proști”.

Dragi colegi, aveți curaj și apărați-vă demnitatea. Școala este principalul nostru indicator de românism!

 

          



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Ciprian Antoche spune:

    Așa cum alții vor să fim, așa vom fi de vom accepta punctul înaintea virgulei.
    Și atunci, să nu ne fie cu supărare când cei ce vor a ne evalua fără ca noi să le fi dat acordul, să le fi cerut ajutorul ori să-i fi invitat a face un lucrul ce dumnealor îl consideră, cică normal, dar neîntrebându-i nimenea ce este de fapt normalul și cine le-a dat lor dreptul de a implementa etalonul normalului, să nu ne mire când au să urce peștele românesc în copac și îl vor acuza că nu știe să zboare, fără a face cea mai mică referință că de fapt peștele este printre cei mai buni înotători.
    Oare ne vom uimi când îi vom auzi concluzionând lumii întregi verdictul: ,,Inapt! Nu știe să zboare.”?

  2. Felicitări! Este atacat ortodoxismul, sunt atacate multe altele! Colonie….

  3. Stefan Silva spune:

    1)Să nu ne alarmăm, nici să-i hulim pe cei cu testul PISA.Nu suntem proşti ! Orice evaluare se face pe un segment dintr-un domeniu.Copiii români ,,nu au picat pe subiecte !”.Daca vrea cineva ca România să fie în top cu testul PISA este simplu.Se face un studiu al tipului de subiecte care se dau la fiecare materie, şi o pregătire intensă pe acele tipuri de subiecte va duce la un rezultat foarte bun.
    2) Să nu ne batem cu, cărămida în piept. Nu cred că este atacat ortodoxismul.Ce are ortodoxismul cu niste probleme de matematică formulate mai altfel ? Otodoxismul este atacat chiar din interiorul lui. A se vedea : taxele percepute pentru acatiste ; taxele pentru locurile de veci, care in foarte multe localităţii sunt pe 7 ani; refuzul unor preoţi să oficieze slujbe dacă nu se plăteşte o anumită taxă, etc.
    Îmi exprim tot respectul, cinstea şi consideraţia pentru cei care slujesc ortodoximul cu adevărata credinţă, şi pentru cei care îşi servesc religia, oricare ar fi ea.
    3) Învăţământul românesc, trebuie evident reformat.Problema este dacă cei care conduc destinul acestui popor, au voinţa şi mai ales capacitatea să-l facă mai bun şi mai eficient.
    4) Starea de fapt o cam ştim. Ca român ortodox, am suferit cele mai grele umilinte şi nedreptăţi din partea fraţilor mei români. Cu măsură şi înţelepciune, FRAŢI ROMÂNI !

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania