Despre Conacul Baltă – Gorgos – Babic din satul Gârbeni, comuna Havârna, județul Botoșani, profesorul Ion Jităreanu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Ion Jităreanu, cine și când anume a ridicat acest conac?
– Clădirea a fost construită, în 1880, de boierul Gheorghe [Iorgu] Baltă, care a deținut și moșia de aici.

– Cine au fost proprietarii ulteriori ai domeniului?
– De la primul posesor, moșia și conacul au trecut la boierul [Ioan (Jean/Ioniță)] Gorgos, de origine greacă, și, apoi, la [locotenent-] colonelul [Daniel] Babic.

– Cât de mare era moșia și ce cuprindea?
– Proprietatea avea circa 450 ha și includea terenuri arabile, pășuni, fânețe, păduri exploatabile, livezi, o vie mică, iazuri și mori. Inițial, domeniul îngloba Gârbenii și o extindere a moșiei Hudești [sat în comuna cu același nume, județul Botoșani], pe care cei de acolo o revendică spunând că a aparținut marelui vornic [Sima (Simion)] Boldur din timpul lui Ștefan cel Mare sau [/și] caimacamului Moldovei [Lupu] Costache [Costachi]. Aici, cei de la Hudești aveau crescătoria de vite, iar numele satului ar veni de la Gârbanu, unul dintre paznicii lor.

– Ce cultivau?
– Majoritatea culturilor constau din cereale (grâu și porumb), dar aveau și loturi cu sfeclă de zahăr, precum și suprafețe însămânțate cu lucernă pentru animale, întrucât creșteau vite, cai și oi.

– Faceți, vă rog, o descriere a curții boierești de altădată.
– Conacul [situat la 33 km nord-vest de Botoșani] are un singur nivel, cu o intrare principală și patru camere, dispuse câte două în fața și în spatele unui hol despărțitor. Dinaintea lui și în partea stângă, se afla un parc cu pomi fructiferi, flori și o alee care cobora până în drum, în dreapta – o fântână largă din cărămidă, iar în spate – clădiri administrative pentru vechili și rândași, un beci din piatră, remiza trăsurii, adăpostul pentru utilaje agricole, grajduri, un mic pătul, pentru că produsele agricole erau transportate imediat după recoltare, ateliere de fierărie și lemnărie, magazii de lemne și alte anexe gospodărești. De jur-împrejur, era un gard de scânduri care avea, jos, la intrare, o poartă mare de lemn.

– Cu ce se deplasau?
– Cu trăsura, iar, după 1944, cucoana, rămasă văduvă, umbla călare pe un cal roib, pe care îl chema Nicolae, îmbrăcată soldățește, cu tunică, pantalon pană și cizmulițe.

– Ce reputație a avut familia boierească?
– Ei au fost bine văzuți de către localnici, care i-au servit cu tragere de inimă, fiindcă boierii îi ajutau la nevoie, toamna le ofereau, fără bani, harbuji pentru murat, iar iarna le dădeau cereale și lemne în contul lucrărilor din vara viitoare.

– Ce s-a întâmplat la instaurarea regimului comunist?
– La naționalizarea moșiei [în 1949], șefii organizației de partid s-au căftănit [s-au făcut boieri], jefuind tot ce au putut lua și devastând, împreună cu sătenii, întreaga proprietate, în timp ce pământurile au intrat în structurile colectivizate și conacul a devenit localul școlii din sat. Babic murise în Bătălia de la Mărășești [din 6 august-3 septembrie 1917], iar nevasta lui a plecat undeva în țară și nu s-a mai întors.

– Ce a mai rămas, în prezent, din fosta posesiune?
– Se mai păstrează doar conacul, într-o stare precară, fântâna și ruinele beciului.

Florin Bălănescu