Zora, Zora, floare de lumină,
Te-ai ridicat din visul unei seri,
Și peste lumea tristă și străină
Ai aruncat o ploaie de misteri.

Zora, Zora, cântec fără moarte,
Ecou venit din depărtări de timp,
Tu bați încet la porțile din noapte
Și faci din dor un cântec în Olimp.

Soye, izoka, vorbe fără nume,
Dar inima le știe și le cântă,
Căci uneori un cântec spune-n lume
Ce nimeni nu le cuvântă..

Zora, când luna se așază-n zare
Și stelele se-aprind ca niște flori,
Rămâi în noi, eternă sărbătoare,
Cu glasul tău de cântec aprins în zori.

Iar dacă timpul va veni să plece
Cu pașii lui tăcuți spre alte zări,
Va rămâne cântecul, cât lumea trece,
Ca o lumină vie peste mări.

Al.Florin Țene