Creatorul de veșnicii

Acasă la Hobița, Brâncuși se-ntoarce iar,
Unde lumin-așteaptă în pridvor un sfânt dar,
Mame din veacuri scriu pe cer semnele lumii,
Iar zeii încă respiră-n aburul humii. 

A-nvățat să asculte cu dalta privirii,
Tăcerea din piatră țipând urletul firii,
Și liniștea ce cântă în lemn de ctitorii,
Nu e simplă cioplire, e drum spre veșnicii. 

Gândul lui curajos scufundat în genune,
Face timpul să spună și piatra să sune:
Lutul de acasă nu e simplă țărână,
E limba în care și stelele se-ngână.