Un mesaj primit la redacție, de acum câteva ore, ne bucură și ne arată că cine e talentat și serios cucerește ,,adversarului” redută cu redută.
Prezent, o consecvență uimitoare a poetului botoșănean de a se implica în confruntări literare, la Concursul Naţional de Poezie „Vasile Militaru” desfășurat în perioada 15 mai 2014 – 25 iunie 2014, la Ocnele Mari, în cadrul Festivalului Naţional de Poezie ,,Vasile Militaru”, ajuns la a IV-a ediţie și organizat de către Primăria oraşului Ocnele Mari, Parohia Trăistari, Biblioteca Publică „Vasile Militaru” Ocnele Mari, Parohia Ocnele Mari cu tematica ,,Prezentarea în versuri originale a realităţilor istorice, sociale, a tradiţiilor poporului român, a frumuseţilor patriei”, D.M. Gaftoneanu s-a remarcat obținând Premiul al III-lea, în urma jurizării lucrărilor ce cuprind un grupaj de cinci poeme.
De precizat că, D.M.Gaftoneanu este singurul poet botoșănean, care are curajul și-și pune, într-o manieră originală, talentul pe tavă, oferind publicului creații ce sunt apreciate de jurii din diferite colțuri ale țării, de structuri diferite și reprezentative, astfel, notificând impresia plăcută ce o produce, tot mai pregnant, în rândul iubitorilor de literatură.
D. M. Gaftoneanu nu se simite marginalizat de ,,alogenii” care au năpăstuit asupra spațiului culturii scrise. Domnia sa este ,,la el acasă”, oriunde! Este original și spontan, creativ și valoros pe măsură, stârnind invidii, dușmănii chiar, la fiecare premiu înghesuit în traista țesută de jurați și nu de oricine.
Felicitări, poetule!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Felicitari pentru noul premiu, domnule Gaftoneanu!
Ma bucur sa aud ca sunteti apreciat si premiat ca un scriitor de mare valoare ce sunteti.
Astept cu interes urmatorul pas, urmatorul succes!
Felicitari D-le Gaftoneanu pentru premiul obtinut!
Mentineti Botosaniul la inaltime.
Mult succes in continuare!
Nicolae Iosub