ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 22 Sept. 2018
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 22 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE
Evenimentul l-am făcut cunoscut din timp în volumul Istorii, comentarii, miscelanea, vol. II, p. 199-202, Editura Armonii Culturale, 2018, cu titlul „Veronica Antal, ieşeancă, prima femeie româncă şi primul laic român ridicat la cinstea altarelor de Biserica catolică”.
Revenim cu informaţia că întâmplarea – beatificarea – va avea loc sâmbăta aceasta la Nisiporeşti, judeţul Neamţ, localitatea de naştere a preafericitei, Veronica Antal, când, în 1958, în seara de 24-25 august, atacată, s-a lăsat înjunghiată decât violată, liturghia pontificală va fi la ora 11, în biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” iar la ea vor participa cardinalul de la Vatican, Giovani Angelo Becciu, trimisul Papei Francisc, alte feţe bisericeşti, dar şi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, cititorii noştri poate vă faceţi timp să ajungeţi, că este un moment tot atât de important ca cel de acum patru ani când, vă reamintiţi, episcopul martir Anton Durcovici, tot victimă a regimului comunist, a fost ridicat la cinstea altarelor.
Participarea vă fi şi un răspuns la ceea ce a spus părintele episcop Gherghel într-o scrisoare citită în fiecare biserică din diaceza de Iaşi la 26 august a.c. în cadrul pregătirilor pentru beatificarea Veronicăi Antal: „Rugăm preoţii parohi să organizeze participarea şi pelerinajul credincioşilor din parohiile lor la acest eveniment deosebit al diacezei şi să informeze preoţii responsabili ai comunităţii parohiale Nisiporeşti. Sunt invitaţi să fie prezenţi din toate parohiile diacezei, din toate casele călugăreşti, din toate structurile de învăţământ catolic şi de formare spirituală”, orice credincios, se înţelege.
Veronica Antal a murit când avea 23 de ani, înjunghiată de 42 ori apărându-şi „frumuseţea curăţeniei sale şi credinţa în Dumnezeu”, „Viaţa şi mai ales curajul ei de a-şi apăra frumuseţea sufletului alegând să moară decât să păcătuiască” reprezintă, pe drept cuvânt, o mărturie autentică de credinţă, ”o credinţă vie, dinamică şi responsabilă”, spune P.S. Petru Gherghel, atitudine care îi aduce acesteia canonizarea.
20 septembrie 2018
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
LAIC inseamna in afara religiilor, credintelor si sectelor; deci un laic nu are ce cauta in mijlocul sfintilor ci in randul EROILOR! si daca vorbiti de un laic – LAICA- de ce este canonizata de catolici si nu de iudei, ortodocsi sau musulmani!
Romania – nu numai doua regiuni – Moldova si Basarabia – au nevoie de LUPTATORI SI LUPTATORE PENTRU REINTREGIREA TARIII si nu de sfinti si imbecilizare religioasa!
Prea NE DAM IN STAMBA aruncand vina pe comunism pentru toate crimele!
DA DE CRIMELE COMISE IN TRECUT si cele ce se comit in prezent si cu siguranta chiar si cele ce vor fi comise in viitor in numele DIVINITATILOR- ca-s al dracului de multe – nu scoatei un cuvintel!
inchzitia, cruciadele, progromurile religiosase, SCLAVIA, toate dar absolut toate au fost si sunt apanajul religiilor, credintelor si credinciosilor!
…poate ma cenzurati iar! caci fugiti de adevar ca dracu de tamaie!
OPRITI ACTIUNILE DE IMBECILIZARE RELIGIOASA A POPORULUI ROMAN!
Virgil Ciuca
Bucuresti
23 septembrie 2018