De la limitele omului la aspirațiile creatorului

Cosmina Marcela OLTEAN

Dimensiunile ființei

Privind mai simplu lucrurile, la prima vedere am putea fi tentați să afirmăm că omul nu are nevoie de foarte multe pentru a-și duce mai departe existența. De fapt, avem nevoie de mult mai puține lucruri decât credem inițial și decât râvnim să obținem, deoarece fericirea și împlinirea stau în lucrurile care contează cu adevărat, și în simplitate – pecetea adevărului.

În primul rând vorbim despre hrană, adăpost, veșminte, apoi de restul. Sintetizând, însă, și mai mult lucrurile, constatăm că totul pornește de la bunul cel mai de preț al omului și anume de la sănătate. Pornind de la această stare de bine în toate dimensiunile sale, de la acest lux biologic, găsim puterea și energia necesare înfăptuirii atâtor lucruri. Bineînțeles, procesul în sine este mult mai complex !

Abraham Maslow clasifică principalele nevoi ale ființei umane, realizând celebra ,,piramidă a trebuințelor’’ omului normal, sănătos, care funcționează în parametrii optimi. Primul loc e ocupat de trebuințele fiziologice, de bază, urmate de cele de securitate, de apartenență, sociale, de comunicare, cele cognitive, estetice și nu în cele din urmă cele ce vizează autorealizarea. Așadar, atunci când principalul obiectiv al omului este supraviețuirea, cel al creatorului este depășirea condiției umane și dreptul de a aspira la nemurire.

Conceptul de sănătate, la rândul său, comportă o serie de dimensioni prin care se manifestă ca un tot. Vorbim aici de dimensiunea biologică, psicologică, sociologică, culturală și spirituală. Acestea fiind spuse, lucrurile se clarifică. Cele expuse anterior atestă faptul că existența și evoluția ființei umane merge mult mai departe de simpla satisfacere a nevoilor primare. Omul tinde cu toată ființa sa spre mai mult, spre satisfacerea nevoilor intelectuale, spre cunoaștere, spre învingerea barierelor timpului și a neputinței. Omul simte nevoia de a cucerii cele mai înalte culmi prin prisma conștiinței sale.

Pentru ca omul – ființă unică, responsabilă, liberă, aflată în continuă schimbare și interacțiune cu tot ceea ce o înconjoară – să fie cu adevărat sănătos fizic, psihic și spiritual, are mare nevoie de a trece cu succes prin aceste dimensiuni. Neglijarea uneia, aduce, inevitabil, prejudicii celorlalte. Căci dimensiunile sănătății conlucrează spre a da starea unitară de bine, de împlinire.

Se spune că omul e astfel construit încât să se poată adapta fără probleme, în timp, chiar și celor mai drastice și ireversibile schimbări. El are capacitatea de a continua să existe în condiții vitrege, inimaginabile chiar. Dar în astfel de situații îi sunt răpite esențele vieții: speranța, aspirația spre absolut și visele.  

Condiția creatorului

Ființă rațională, cu spirit creator, inovator, omul – spre deosebire de orice altă specie – simte nevoia de a plămădi ceva care să aibă forța de a dăinui în timp. El are nevoie să simtă că poate învinge timpul prin intermediul creației sale, că poate aspira spre măreție. Caz particular, la creator această nevoie poate căpăta întâietate în fața tuturor celorlalte și poate deveni supremul său țel. Creatorul, omul născut sub semnul unui dar divin unic, învață să vadă în creația sa unul dintre principalele obictive spre care își orientează întreaga existență. La acest nivel este clar că primează nevoile estetice și dimensiunile socio-culturală și spirituală. Ceea ce ne duce spre miezul problemei: relația artistului cu arta sa, nevoia de afirmare, de reușită și de a da pildă urmașilor. Evident, dacă sănătatea este indispensabilă supraviețuirii ființei, atunci, neîndoielnic, arta este absolut indispensabilă supraviețuirii sufletului.

Aproape ireal …

Un artist, orice ar face, niciodată nu dispune de timpul necesar în a se bucura îndeajuns de un peisaj de primăvară, de parfumul delicat al unei flori, de culorile pastelate de pe aripile unui fluture, … Căci efemeritatea îl va învinge regretabil.

E admirabil și aproape ireal cum, la un nivel de măiestrie, creatorul poate ajunge să se detașeze de tot ce nu înseamnă creația sa. E uimitor cum poate pune totul, din el și din lume, în miraculoasa lui artă. El învață să trăiască în ea, să se zidească pe sine odată cu ea, pentru ca astfel să trăiască veșnic prin contemplarea lumii: a vieții și naturii.

,,Arta trebuie să dea eternitate imaginației noastre.’’ (Paul Cézanne)

Creatorul autentic dă viață operei din propria viață, căci doar opera e exact așa cum ar vrea el să fie. Când totul e relativ, opera e constantă. Din ea își trage puterea și energia vitală, iar aceasta la rându-i va duce mai departe numele lui și poate i-l va așeza undeva pe un piedestal.

Dacă există ceva pe lume care să merite deplină implicare și dedicație, mai ales pentru un artist, acel ceva e sigur arta – miraculosul leac al sufletului, acel ceva special care deține imensa putere de a pune în echilibru perfect dimensiunile sănătății. Iar artistul, oricât ar vrea, nu poate fi pe deplin devotat decât artei sale. E la fel cum spunea maestrul Marc Chagall: ,,dacă te-ai născut pentru artă, nu vei putea face niciodată altceva.’’