Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Demnitatea sincerității

Demnitatea sincerității

 

O parte din cele peste 50 de cărți publicate din anul 1993 și până la mijloc de an 2020 de scriitoarea Vavila Popovici sunt rânduite în cicluri tematice. 

Articole, eseuri, ajuns la cel de al zecelea volum; 2. Cugetări/Reflections – patru volume; 3. Note de jurnal americane – volumul de față fiind și el al patrulea. În rest – poezie și proză. Indiferent de menirea scrierii, cea care presupune și unele deosebiri, nu doar de stil și fel de abordare a tematicii, întreaga operă a distinsei autoare este dominată de câteva elemente comune, între care sinceritatea poate fi trecută în capul listei. Vavila Popovici privește cu ochi limpezi toate întâmplările vieții. Ale ei și ale celor despre care scrie, nefardând nefericirile și fără să exacerbeze bucuriile. O ținută dreaptă și demnă, care inspiră încredere cititorului și o situează pe autoare la un nivel onorant pe scara valorilor.

Acest al patrulea volum din ciclul Note de jurnal american, Made în USA – LULU ENTERPRISES, în data de 03/10/2020 – este structurat tot pe ani și pe lumi, cuprinzând perioada 2014-2015-2016. Și de data aceasta, coperta Teodorei Stoica sare în ochi și reține privirile. De pe coperta a patra se poate deduce un lucru esențial: între multe alte idei ce stau la temelia cărții, una se înfățișează în chip aparte: prietenia. ,,Prietenia este rodul iubirii, fiindcă la baza ei stă iubirea sufletelor, iar prin iubire ucidem răul, orice formă de egoism, căci egoismul este moartea inimii și boala cea mai gravă a unei societăți. Un prieten adevărat este o avere pe care o dobândim. Lui sufletul i se deschide… Prietenia este un lac găsit sau ales după mai multe câutări, în care-ți arunci sufletul, scăldându-l în apa lui caldă, limpede și liniștită…” Și, în susținerea propriei afirmații, Vavila Popovici îl cheamă în sprijin pe Cicero: ,,A avea un prieten, este ca și cum ai avea un alt EU. A trăi și a iubi este același lucru.”

Trăind și scriind foarte multă vreme în România, unde a acumulat o vastă, bogată în semnificații și plină de învățăminte experiență – de viață și literară, – Vavila s-a mutat la fiicele ei, în America. Dar nu a plecat singură. A luat și casa/România cu ea. Acolo, în America, în sipetul memoriei s-au adunat alte și alte valori, lărgindu-i și mai mult orizontul cuprinderii, cunoașterii, înțelegerii. Din preaplinul strâns cu hărnicie de om gospodar, scriitoarea a oferit tot ce a putut. Tocmai de aceea a și făcut apel la formele de exprimare pomenite mai înainte: pentru a dărui cât mai mult celor care simt nevoia să-și împlinească viața cu ajutorul lecturii.

Jurnalul depășește conceptul clasic al cuvântului. Expozeele nu se limitează la simplele note – zilnice sau periodice ce țin de cotidianul existenței. Ariile de interes au extindere geografică planetară, abordare tematică multicontinentală. Un periplu universal, pe potecile cunoscute sau (încă) tăinuite ale culturii de interes general. În acest spațiu, exploratorul Vavila Popovici simte cum i se împlinește ființa cu esențe perene, beneficiare fiind deopotrivă mintea și inima.

Scrie Vavila Popovici despre încercările ei de a se integra stilului de viață american, în care descoperă puține asemănări și o sumedenie de deosebiri față de cel din țara natală… ,,Este, iată, al șaselea an de la venirea mea pe aceste meleaguri…” Cu precizarea că momentul acestei consemnări era anul 2014, luna ianuarie. ,,De cum am sosit m-am integrat atât cât am putut, la felul și ritmul de viață al americanilor. Trebuie să fii activ de dimineață până seara, indiferent de vârstă”. Ei bine, atunci când vine vorba despre muncă, chestiunea se pune, în România, în cu totul alți termeni. Hărnicia proverbială a românului a eșuat în lene; cinstea pe care chiar și străinii neprieteni au băgat-o de seamă, a fost dată pe rușine; valorile neamului românesc, cele care i-au asigurat renumele până în zilele de azi, au fost înlocuite cu nume de analfabeți, semidocți, destrăbălați și răufăcători, cultivați cu nonșalanță pe scenele publice, ca fiind noua imagine a unui popor care geme înfundat de prea multele greutăți care îl apasă și a unei țări căreia i s-a furat totul, până și sărăcia.

Remarca Vavila Popovici, în luna iunie a anului 2015: ,,În zilele noastre oamenilor timizi le este greu să avanseze. Și sunt oameni cu foarte multe cunoștințe, dar le țin în propria valiză închisă (…). Se instalează o jenă, o neputință de a exprima părerea (…). Cred că nu trebuie să dăm posibilitatea altora să vorbească în locul nostru, să acționeze în locul nostru (…) Dacă îi lăsăm, trebuie să știm că niciodată nu vor ajunge la rezultatul dorit de noi.” Ei, prietenă Vavila… Dac-ar fi, ce bine-ar fi!… Vorba lui Moș Ion Creangă: ,,Oameni buni, în țara asta n-ar fi rău să fie bine…” De unde, însă, atâta bine? Nu ajunge pentru toată lumea, chiar de s-ar da pe cartelă. În zilele noastre, în România, cel puțin, binele este apanajul provocatorilor și promovatorilor răului. Spre binele lor, se înțelege. Se întreabă, pe bun temei, Vavila Popovici (octombrie 2015): ,,Mai există dragoste la oameni aleși să reprezinte acest popor așezat și cu bun simț, sau doar interes, egoism, grandomanie și prefecătorie? Ce-i împiedică să spună adevărul, de ce folosesc minciuna?” Răspunsul ar putea fi formulat și așa: ,,Pentru că minciuna nu mai stă doar cu regele la masă; ea stă cu toți demnitarii administrativi ai politicii; dar și cu alți ,,corifei” ai unor domenii care ar trebui să țină steagul sus, nu în bernă. Mă gândesc, în primul rând, la cei ce vor să reprezinte domeniile în care se cred mari și tari, necum ceea ce sunt cu adevărat: nimicuri.

Adevăruri care mustesc și în cartea de față, în filele căreia se regăsesc și suferințele poporului român. Și a cărui înțelepciune străveche capătă niște nuanțe noi. Și triste. Și dureroase. ,,Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie.” Dar îl umilește! ,,O mână spală pe alta”. Dar obrazul tot pătat rămâne! ,,Cu o singură floare, nu se face primăvară.” ,,Cu un singur fulg, nu se face iarnă.” Cea mai încurajatoare primăvară, în sufletul curat al omului se găsește; și cea mai geroasă iarnă, tot înlăuntrul omului se află. Am înțeles și din această carte, printre multe alte adevăruri și îndemnuri exprimate în diverse feluri de Vavila Popovici, că: veninul din vorbele omului poate fi mai ucigaș decât glonțul; nu te înălța pe umerii altora, ajută-i pe ei să se ridice. O carte de eseuri memorialistice, meditative și concluzive. Pe fondul unor incursiuni planetare prin istorie și spiritualitate, comentariile sunt îndemnuri prietenești la efortul mental, emoțional de a ieși din starea de lentoare și a deveni, toți, minți și inimi vii, active, folositoare. Mersul pe propriile picioare, printre jaloanele sugerate de marii gânditori ai neamului și ai lumii ce pot fi asemuite cu ,,Un cer de stele dedesubt/ Deasupra cer de stele…!

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania