Din ardoarea de-a iubi

Ale mării tulburate – valuri albe, răzvrătite,
A lor spumă delicată la picioare ne aduc,
Pe când Luna-n raze blonde ușurel ea se ridică
Peste marea volburoasă, pe al serii proaspăt crug.

Și cerându-ți a ta gură pe al mării mal subt Luna
Care ochii ți-i încarcă oglindindu-se în ei,
Te supui înduioșată răspunzând cu vocea-ți dulce,
Într-un Iulie spre August, cât de mult chiar tu mă vrei.

Și-ți răspund și eu, iubito, cu-n sărut aprins, fierbinte,
Ce-l primești așa-nsetată de iubire și de foc,
Încât gura ta cea dulce parcă-mi mistuie natura,
Dăruindu-mi-te ca un binecuvântat soroc.

Astfel soarta noastră-ncepe și cu dânsa noi ne ducem
În această lume mare să putem a dovedi,
Începând cu-această noapte, cât iubirea noastră poate
Munți din loc ca să strămute din ardoarea de-a iubi.