Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Din Estul copilăros  pentru Estul maturus (lat)

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (138), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Din Estul copilăros  pentru Estul maturus (lat)

Primit pentru publicare: 08 Iun. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, redactor – Revista Luceafărul
Publicat: 08 Iun. 2020

© Octavia Buhociu, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Scriitori XV

Din Estul copilăros  pentru Estul maturus (lat)

Cireșar, cireșe, copilărie, cărți, diplome, premii, serbarea de sfârșit de an : la școala primară, doamna învățătoare Aurora Romașcanu, la gimnaziu dirigintă a fost doamna profesoară de limba româ Agafia Artimon, la liceu am avut doua diriginte, doamna Emilia Ureche, profesoară de istorie și Georgeta Hânțescu, profesoară de franceză . Au fost persoane foarte importante în viața mea de elev și nu numai.

  Nu pot să trec peste prezența binefăcătoare a Bunicii mele, Ana Buhaciuc, fosta învățătoare până la pensionarea forțată de autoritățile timpului… Cu ea citeam, cu ea făceam la matematică, în fine aritmetică (pasiunea științifică a bunicii mele !), povesteam, învățam poeziile din manualele școlare. Și nu numai : « noroc » de hepatită (ace de unica folosință nu erau, o mulțime de copii au făcut boala), care m-a ținut acasă destul timp în toamna clasei a II-a : și atunci Bunica m-a învățat Tatăl nostru, atrăgându-mi atenția de mai multe ori, cred, să fiu atentă :”Asta-i pentru acasă, pentru tine. Nu la școală. » Pe deasupra Bunicul era preot. Cu mama scriam, când se întorcea de la serviciu : umpleam foile de dictando cu semne, cu litere. Ce de pagini rupte pentru că mama era greu de mulțumit în materie de caligrafie a unor litere…

În biblioteca mea am găsit câteva din cărțile primite la premiu în cei 12 ani de școală : Fire de tort, de George Coșbuc, Editura pentru lieratură, 9,50 lei ; Copilărie, roman de Paul Vaillant-Couturier, traducere de Aurel Tita, Editura Tineretului, 6 lei ; la gimnaziu : Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Editura Tineretului, Ilustrații de Constantin Baciu, 15,50 lei, Înșir-te mărgărite de Victor Eftimiu, Editura Tineretului, ilustrații de Jul. Perahim, 12 lei, Ion de Liviu Rebreanu, Editura pentru literatură, Ilustrații de I. Donca, 36 lei ; la liceu : Teatru, 2 volume de William Shakespeare, colecția Lyceum, Editura Albatros, 15 lei,…  Nu am mai găsit romanele Cireșarii de Constantin Chiriță, dar pe care le-am savurat, era o lume în care mi-ar fi plăcut să trăiesc măcar în vacanțe …

  În plus a trecut și 5 iunie,-Ziua Învățătorului care se sărbătorește la noi în onoarea lui Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779 – 17 septembrie 1823), personalitate enciclopedică și fondator al învățământului în limba română.

Aș fi zis eu , dar mi-a luat-o înainte Petre Țuțea: « Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul se aseamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală și face mobila de lux. »  Și mai înainte Tudor Arghezi : « Învățătorul e o lumânare care arde, luminându-i pe ceilalți. »

Voi merge pe ideea lui Petre Țuțea , cu un text combinat de mine din binecunoscutele Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi , unde este un tâmplar rămas vestit de atunci : dar la început meșterul Cireașă găsește o bucată  de lemn nu de mare preţ, ci un lemn ca toate lemnele, bun de pus iarna pe foc. Nu reușește să-l cioplească pentru un picior de masă  pentru că lemnul se opune , strigând :
« — Nu da în mine că mă doare! » Atunci Meşterul Cireaşă dăruieşte bucata de lemn prietenului său ,tâmplarul Geppetto, (ce vă spuneam eu mai sus ?) că să-şi facă o păpuşă . Trecem peste detaliile neînțelegerii dintre cei doi prieteni, cauzate de vocea din bucata de lemn … Geppetto îi găsește viitoarei păpuși numele de Pinocchio, apoi îi face părul, fruntea, ochii,nasul ( care se lungește atunci când gura spune minciuni…), gura, barba, gâtul, umerii, pântecele, braţele şi mâinile, picioarele. Meșterul îl învață să meargă… Alte întâmplări datorate neascultării lui Pinocchio, care-și mai pierde –arde picioarele…, tatăl îi face altă  pereche :
— Drept răsplată pentru tot ce ai făcut pentru mine, spuse Pinocchio tatălui său, vreau să mă duc numaidecât la şcoală.
— Bravo, băiatul tatei!
— Dar ca să mă duc la şcoală, îmi trebuie haine….și un abecedar… 

Gepetto își vinde haina că să-i poată cumpără cartea… Pinocchio pleacă spre școală gândindu-se : « Astăzi, la şcoală, vreau să învăţ numaidecât să citesc: mâine învăţ să scriu, şi poimâine am să învăţ să socotesc. Pe urmă, cu îndemânarea mea, o să câştig bani mulţi, şi cu banii ce-i voi câştiga, am să fac tatei un suman de postav de toată frumuseţea. Dar ce zic eu de postav? Am să i-l fac tot numai cu fire de argint şi aur, şi cu nasturi de diamant. Bietul bătrân, i se cuvine şi lui atâta lucru: pentru că, la urma urmei, ca să-mi cumpere cărţi şi să mă dea la şcoală, a rămas doar în cămaşă pe frigul ăsta! Numai părinţii sunt în stare să facă asemenea jertfe! »

Dar , după cum știți, circul, muzica trec înantea școlii, apar și prietenii neprieteni de fapt, hoții, înșelătorii de tot felul… și Cartea fu vândută fără multă tocmeală. Şi când te gândeşți că bietul Geppetto rămăsese acasă, să tremure de frig în cămăşă, numai pentru că să cumpere copilului Abecedarul. Aventuri peste aventuri … Pinocchio făgăduieşte Zânei să fie cuminte şi să se pună pe învăţătură, pentru că s-a săturat să mai fie păpuşă şi vrea să devină un băiat că toţi băieţii, dar parcă nu cu inima întreagă :
 « — Spuneam, îngână păpuşa cu vocea pe jumătate, că, acum pentru ca să mă duc la şcoală mi se pare cam târziu…
— Nu, domnule. Află de la mine că pentru învăţătură nu e niciodată prea târziu! »

Unii colegi îl îndeamnă să lase munca, învăţătura :
 « — Şcolarii care învaţă, fac să se cunoască de la o poştă cei că noi, care numai chef de carte n-au. Şi noi nu vrem să trecem drept leneşi. Avem şi noi mândria noastră!…
 — Atunci ce trebuie să fac, ca să vă fiu pe plac?
 — Trebuie să-ţi fie şi ţie urâtă şcoala, lecţia, dascălul, care sunt duşmanii noştri cei mai mari.
 — Şi dacă eu vreau să-mi văd înainte de carte?
 — Nici n-o să ne mai uităm la tine, şi când te vei aştepta mai puţîn, ai să ne-o plăteşți. … »

 Și iar întâmplări și aventuri… Pinocchio se preface în măgăruș… povestea cu balena… unde-l regăsește pe tatăl lui… și până la urma devine un băiat ca toți băieții…

Pentru povestea, in intregime, cu toate frumusetile si învăţăturile ei , poftim adresa :
https://bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Carlo%20Collodi%20-%20Aventurile%20lui%20Pinocchio%20(RO).pdf

Nu greșesc generalizând : Ce-am fi /Cum am fi noi fără acești învățători, profesori, educatori care ne-au marcat etapele vieții? Pe mine : M-au învățat, mi-au pus tocul în mână (toc, peniță, cerneală în călimară de sticlă, apoi de plastic), mi-au oferit modele, surse de  inspirație, m-au încântat, m-au corectat, totul cu profesionalism, măsură, calm, bunătate, inteligență. Pentru mine au fost niste catalizatori esențiali în devenirea mea.

Sper că și eu în devenirea altora.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Mariana Apetroaei spune:

    Minunat acest articol!
    O bucurie pentru suflet, o frumoasa întoarcere in timp!
    Mulțumesc!

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5