Cezar VIZINIUCK

iubirile nu mai sunt

liniile cuvântului se instalează în mine
precum pasărea-n cuib
nu mai sunt iubirile cum erau
nici oameni nu mai sunt
corăbiile sau prins în furtuna sângelui
și noi ne înecăm încet-încet

mi-am prins degetele în clești
acum trag unghiile se rup
rămâne doar carne și un veșnic vierme
ce roade

iubirile nu mai sunt cum erau
iubirile nu mai sunt deloc
s-au stins odată cu degetele care
rămase fără unghii și carne
se mai țin de corp printr-o singură viță vie