• Atâta  foc varsă soarele peste respirația trupului
• Încăt vipia verii suflă și-n iaurtul scos din frigider.
• Moara de apă își usucă valul la respirația zilei
• Și poemul se călește la umbra unei fântâni, 
• Pe când metaforele își iau picioarele la spinare și ies din vers.
• Eu mi-am culcat gândul pe firele de iarbă și citesc
• Pe când Dickens iese din carte și îmi șoptește
• -Las-o mai moale cu fantezia că se termină concediul!
• Iarba îmi crește până  la expirație de mi-a crescut nasul.
• Citesc mai departe și metaforele se topesc în fața mea
• Luând chip de râuri ce visează oceanul învolburat,
• Furtuni de gânduri și femei înegrindu-se la metafore
• Pe când soarele, încă, mai visează o noapte pe partea cealaltă
• Când Terra se încălzește  ziua la umbra unei speranțe.
• Păcat că metaforele din acest poem s-au topit
• Ca un pai de lumânare în biserica eului meu.

Al.Florin Țene