Dorina RODU

Repausul Clipei

În al timpului templu,
Sub candelabre de cristal
Dintr-un colț cu lumină de-opal,
Cronos privește acaparat, ținându-și suflu’:

Într-un cerc mirific se rotesc,
Valsând, recea și-nghețata Iarnă
Cuprinzând-o de mijloc, de parcă-ar fi firesc,
Pe dulcea și-nflorata Vara;

Melancolica și-auria Toamnă,
Un braț ruginiu și-a-ntins
Pe umărul proaspăt și distins,
Strângând-o la piept pe vioaia Primăvară;

Soarele mândru și puternic,
La braț cu Luna argintie,
Sublim, cu evlavie și frenezie
În cerc, se-nvârt himeric…

Iar în centru, pe marmura rece,
Sub praf de stele,
Pe note de orgă și de vioară puternice,
Împletite cu sunete de liră feerice,

Cuprinse-ntr-un ungher rebel,
Viața și Moartea valsează
Maiestuos, solemn, fidel
Uitând de auspiciile ce le curtează;

Dansând dumnezeiesc… ireal,
Formând un tot indispensabil și real,
Privindu-se profund, disipând orice nor,
Rostindu-și șoapte tainice de dor:

− O, tu Viață,
Îmi ești virtute și supliciu…!
− Iar tu, întunecată Moarte,
Ești dulcele meu vis și viciu…!

La-acest bal candid
Clipa se-oprește-n vid,
Însăși Cronos, de eternitate suferind,
Se-nclină zâmbind.