Dan Toma Dulciu – Evocare a Principesei mecenate Safta Brâncoveanu: Sfânta Elisabeta

În istoria Bisericii Ortodoxe Române, fiecare veac a adus cu prisosință modele de sfințenie, figuri luminoase de femei și de bărbați care, prin viața lor de rugăciune, jertfă și dăruire, au devenit faruri călăuzitoare pentru generațiile ce le-au urmat. Între aceste personalități, numele Saftei Brâncoveanu, Schimonahia Elisabeta, se ridică cu statornicie și noblețe duhovnicească, asemenea unei candele aprinse în mijlocul Mănăstirii Varatic, acolo unde și-a petrecut ultimii ani de viață și unde odihnesc sfintele sale oseminte.

Născută într-o familie de boieri moldoveni, crescută în atmosfera de cultură și credință a secolului al XVIII-lea, Safta Brâncoveanu a devenit, prin căsătoria cu Marele Ban Grigore Brâncoveanu, moștenitoarea unei tradiții martirice și filantropice unice în istoria noastră. Astfel, ea a purtat în ființa sa atât noblețea moștenirii pământești, cât și taina unei chemări cerești.

Văduvă, lipsită de binecuvântarea pruncilor, dar înzestrată cu bogății materiale și cu un suflet nobil, transformând durerea personală în iubire milostivă, ea a ales să convertească întreaga sa avere în izvor de milostenie și sprijin atât pentru Biserică, cât și pentru cei aflați în nevoi. Astfel, Spitalul Brâncovenesc din București, ajutoarele dăruite mănăstirilor și bisericilor din țară, daniile către Sfântul Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului, ca roade ale unei inimi mistuite de iubirea lui Hristos, sunt, fără îndoială, dovezile unei vieți închinate celorlalți și mărturii ale purtării de grijă pentru aproapele.

Retrasă la Mănăstirea Varatic, unde a primit chipul îngeresc al schimei sub numele de Elisabeta, Cuvioasa Safta a trăit în post, rugăciune și smerenie, devenind pentru obște un model viu de viețuire monahală.
Casa ei din incinta mănăstirii, pomenirile neîntrerupte făcute pentru sufletul soțului și ale înaintașilor, scrisorile și donațiile testamentare, lăsate în grija Bisericii, toate acestea stau mărturie pentru o viață curată și jertfelnică, asemenea sfinților din vechime și a faptului că existența sa a fost o mărturisire tăcută, dar puternică, a Evangheliei iubirii și a jertfei pentru ceilalți.

Lucrarea de față, alcătuită cu osârdie și acribie, adună pentru întâia oară laolaltă izvoare istorice, documente de arhivă, mărturii scrise și orale, precum și reflecții teologice, într-o încercare de a înfățișa chipul autentic al Saftei Brâncoveanu. Cartea aceasta nu este doar o contribuție istorică, ci și o lucrare cu finalitate eclezială, urmărind informarea credincioșilor și creșterea evlaviei lor, deoarece conține file care au fost de ajutor pentru întocmirea unui dosar de canonizare înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, spre așezarea acestei cuvioase maici în rândul sfinților, spre întărirea credincioșilor și spre slava Lui Dumnezeu.

Volumul este alcătuit într-o structură amplă și riguroasă. Primele capitole surprind contextul istoric, cultural și spiritual al veacului al XIX-lea, punând în lumină personalitățile religioase și reformele care au modelat epoca.
Urmează prezentarea rolului Mănăstirii Varatic, „grădină a Maicii Domnului”, unde Safta Brâncoveanu a aflat liniștea și locul pregătit de Pronia divină pentru desăvârșirea sa duhovnicească.
Alte capitole zugrăvesc, cu ajutorul documentelor, viața de rugăciune și smerenie a Schimonahiei Elisabeta, contribuțiile sale filantropice, ctitoriile și faptele de milostenie care au înveșnicit numele său în memoria poporului.
Un loc aparte este dedicat dovezilor privind sfințenia vieții sale, adunate din cronici, scrisori, mărturii și evocări contemporane.
De asemenea, lucrarea conține analize teologice și canonice privind procesul de canonizare, subliniind temeiurile scripturistice, patristice și canonice care susțin așezarea acestei „Doamne a Filantropiei” în sinaxarul Bisericii.
Ultimele părți ale cărții adună o bogată bibliografie și anexele documentare, constituind un fundament solid pentru viitoarele cercetări.

Astfel, această carte se dorește a fi nu doar o contribuție la cunoașterea unei mari personalități feminine din istoria Bisericii noastre, ci și o chemare smerită la conștientizarea sfințeniei Saftei Brâncoveanu, căci prin jertfa ei, prin legătura sa cu neamul brâncovenesc martiric, prin viața monahală aleasă și prin moștenirea spirituală lăsată Mănăstirii Varatic și Bisericii întregi, ea se arată vrednică de a fi cinstită ca sfântă.
Fie ca această lucrare să lumineze mintea cititorilor, să încălzească inimile și să sporească dorul de sfințenie în fiecare dintre noi. Și mai ales, să fie o punte de rugăciune și de recunoștință către Dumnezeu, care a binevoit să dăruiască neamului nostru această binecuvântată sfântă!

Canonizarea Saftei Brâncoveanu este o fericire pentru întreg poporul român, o întărire a credinței și o reafirmare a legăturii indestructibile dintre Varatic, neamul Brâncovenilor și moștenirea de sfințenie a Ortodoxiei românești.
Fie ca exemplul vieții sale să lumineze inimile tuturor celor ce îi cer grabnic ajutor prin rugăciuni și să ne îndemne pe fiecare la o mai mare dragoste de Dumnezeu și de aproapele.

Nu putem încheia aceste rânduri fără a exprima recunoștința noastră față de cei care, prin osteneală, pricepere și dragoste de adevăr, au făcut cu putință alcătuirea acestei lucrări. Cu aleasă recunoștință mulțumim Maicii Starețe Iosefina Giosanu, care a avut inspirația și grija de a concepe, coordona și duce la bun sfârșit tipărirea acestui volum, precum și maicilor care au ostenit la adunarea documentelor și la traducerea manuscriselor. Gândul nostru se îndreaptă cu aleasă prețuire și către doamna Emilia Țuțuianu, care a pus la îndemâna acestei lucrări sensibilitatea, priceperea și acribia cercetătorului și iubirea de frumos.

Toate aceste contribuții, adunate în duh de ascultare și împreună-slujire, dau mărturie că lucrarea de față nu este doar un efort individual, ci rodul unei comuniuni de suflete unite în aceeași credință și în aceeași năzuință: cinstirea Cuvioasei Maici Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și luminarea chipului ei înaintea credincioșilor.

Îndemnăm cu smerenie pe toți cititorii ca, parcurgând aceste pagini, să se apropie cu inimă curată și cu evlavie de locurile evocate: de Mănăstirea Varatic, vatră de sfințenie și rugăciune, de ctitoriile și daniile ce poartă pecetea Saftei Brâncoveanu, de tot ceea ce aduce mărturie despre o viață închinată lui Hristos. Să călătorească fiecare suflet, cu gândul și cu pasul, în aceste locuri binecuvântate, unde rugăciunea se împletește cu tăcerea și unde sfinții mijlocesc pentru mântuirea noastră.

Cu smerenie și evlavie,
Dan Toma DULCIU