Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Expoziţie de filatelie şi carte poştală organizată la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian”

Expoziţie de filatelie şi carte poştală organizată la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian”, Botoşani, cu ocazia zilei de 8 Martie

Se vorbeşte tot mai des în mass-media locală despre posibilitatea ca Botoşani să fie desemnat Capitala culturii europene a anului 2020.
Este un vis care poate deveni realitate, pornind de la faptul că acest oraş are o uriaşă încărcătură culturală, el fiind locul naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, a unuia dintre cei mai mari istorici ai lumii Nicolae Iorga, al scriitoarei, ziaristei şi militantei pentru drepturile femeii Sofia Nădejde, al pictorului Constantin Piliuţă, lingvistului Alexandru Graur, matematicianului de renume european Octav Onicescu, geografului Victor Tufescu şi al multor altor personalităţi de mare prestigiu.
Este nevoie însă ca pe baza a ceea ce am moştenit să se vină cu iniţiative noi, să se simtă o efervescenţă culturală pe care să o emane în primul rând instituţiile de cultură, dar şi  societăţile culturale, ONG-urile şi toţi cei care deţin sau crează valori culturale: colecţionari, pictori, artişti populari, ş. a.
În ceea ce mă priveşte, în calitate de colecţionar de valori filatelice, carte poştală şi maximafilie, am decis să mă alătur acestei campanii concentrându-mă asupra realizării unor exponate având ca temă ,, Femei celebre de-a lungul istoriei”, prezentând rolul femeii în societate.
Acest exponat cu peste 450 personalităţi feminine din toată lumea, din diferite perioade, pioniere în domeniile lor de activitate, care au contribuit la dezvoltarea tehnicii, medicinei, sportului, cercetării ştiinţifice l-am prezentat în anii din urmă în cadrul unor activităţi complexe prilejuite de sărbătorirea ,, Zilei de 8 Martie”, la Teatrul ,, Mihai Eminescu”,  iar acum la Galeriile de Artă ,, Ştefan Luchian”.
M-am bucurat de sprijinul Muzeului Judeţean Botoşani, Asociaţiei Filatelice Botoşani şi Teatrului
,,Mihai Eminescu” Botoşani şi am avut sentimentul că fac parte din familia celor care crează premisele desemnării Botoşaniului drept Capitală culturală europeană.
La expoziţie au participat elevii clasei a IX-D, de la Colegiul Naţional ,, A. T. Laurian”, însoţiţi de profesor Ana Tănase şi un numeros public, din toate categoriile sociale. Dedicat aceste zile a avut loc şi un program muzical oferit de copiii de la Palatul Copiilor şi de copiii Asociaţiei ,, Vis de Artist”.
Desigur, munca mea a însemnat şi înseamnă sacrificiu, dar scopul fiind mă face să trec peste acest aspect. Doresc ca prin acest exponat asupra căruia lucrez în continuare, să particip la expoziţii naţionale şi internaţionale, el având un mesaj extrem de actual, cel al posibilităţii femeii de a accede în toate domeniile, de a performa şi a fi egala bărbaţilor. Sper ca el să aibă succes.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

2 comentarii la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    FELICITARI, DOAMNA VIORICA HRUSTOVICI, MERITATI CELE MAI FRUMOASE APRECIERI SI APLAUZE!

  2. viorica spune:

    Multumesc mult!
    Am vrut sa transmit un mesaj de solidaritate, recunoastere si respect. Si daca nu am reusit, poate nu am stiut cum??
    Am pus umarul pentru a mediatiza munca celora care pun suflet, sunt profesionisti cum ar fi: artisti, scriitori, muzeografi, etnografi.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania