Primit pentru publicare de la: festivalnationalrv@gmail.com, 8 martie 2014
Editor: Ion Istrate, 9 martie 2014
Comunicat de presa
Academia Europeană a Societății Civile, autorul proiectului, în parteneriat cu Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, Primăria mun.Chișinău și Asociația Națională a Oamenilor de Creație din Moldova, comunică:
La 1 martie 2014 a fost lansat Festivalul Internațional de Poezie ”Renata Verejanu” ce se adresează tuturor îndrăgostiților de poezie, indiferent de vârstă, naționalitate, țara de reședință, limba vorbită, religie etc. Doritorii de a participa la prima ediție (instituțiile de învățământ, bibliotecile, centrele/casele de cultură, centrele de creație etc.) fac demers către organizatori. Fiecare persoană poate participa în cel mult 2 secțiuni:
1. Poezie proprie – autori care nu sunt membrii ai US participă cu câte 3 texte, creaţii personale (nepublicate în format electronic sau hârtie până la data participării în concurs).
2. Eseu critic – participă elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori, jurnaliști, cercetători care prezintă 2 pagini (format A4, Times New Roman, 12) de analiză a creației (sau a unui text de) Renata Verejanu, eseu nepublicat în format electronic sau hârtie până la acea dată,
3. Recital de poezie din creația poetei Renatei Verejanu – declamatorii recită un poem (pledoarie etc.) maximum 3 minute.
4. Compozitori – prezintă cântece pe versuri de Renata Verejanu, lucrarea poate fi în limba pe care o posedă interpretul/compozitorul (maximum 3 minute).
Membrii Juriului Festivalului vor juriza participanții fiecărei secțiuni pe categoriile de vârstă:
Categoria I – … până la 14 ani,
Categoria II – 15-25 ani,
Categoria III – peste 25 ani.
Materialele (poezii și eseuri) însoțite de un CV al participantului și 1-3 poze color, vor fi trimise pentru etapa finală, în format electronic, specificând: Concursul Internațional de Poezie ”Renata Verejanu”, pe adresa de e-mail: festivalnationalrv@gmail.com
Participanții cu viza de resedinta peste frontierele Repubmicii Moldova expediază materialele (în dependență de secțiunea la care doresc să se înscrie), însoțite de un CV, 1-3 poze color, până la 25 mai 2014. Participanții selectați pentru etapa internațională vor primi confirmare.
Cei care se vor înscrie la secțiunea compozitori vor evolua direct în etapa finală.
Poeziile și eseurile celora care vor intra în final vor fi editate în volum antologic.
Festivalul va oferi câte trei premii pentru fiecare secțiune și Trofeul Festivalului.
Termen limită de primire a materialelor: 25 mai 2014.
In perioada iunie-august, organizatorii vor publica Antologia ce va cuprinde textele laureaţilor.
Cartea va fi promovată în cadrul Salonului Internațional de Carte, la alte evenimente importante, organizate de Academia Europeană a Societății Civile și partenerii săi.
Informații la tel. 022 226675 sau 068582011,
E-mail: festivaldepoezierv@gmail.com festivalnationaltv@gmail.com
http://festivalnationalrv.blogspot.com
1 martie 2014, Chișinău
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
La Mulți Ani!…
redactorilor si cititorilor
La Mulți Ani, Luceafărul…
Păcat că numele acestei minunate poete pe nume Renata Verejanu nu e cunoscut în România așa precum ar merita poeta. Mai bine mai târziu, decât deloc, – zicem noi, românii. Urări de sănătate redactiei care ne aduce informația despre un nou Festival de Poezie în paginile Luceafărului.
[…] https://luceafarul.net/academician-mihai-cimpoi-cardiograma-lirica-a-renatei-verejanu https://luceafarul.net/festivalul-international-de-poezie-renata-verejanu-2 […]