Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026

Înainte de Marele Bang

Înainte de timp, tăcerea respira,
Iar neființa-n sine lumina ascundea,
Nici cer, nici stea, nici undă nu era,
Doar Dumnezeu în propria Sa clipă se visa.

Nu exista un „unde”, nici un „când”,
Nici începutul nu avea vreun gând,
Eternitatea, fără chip și fără drum,
Ținea întregul Univers în primul fum.

Poate că vidul era un plin neînțeles,
Un cer fără lumină, dar cu sens ales,
Iar moartea și viața dormeau împreună,
Ca două semințe sub aceeași cunună.

Și Dumnezeu, din veșnicul tăcut,
Privea spre ceea ce încă nu s-a născut,
Apoi un gând a tremurat în infinit,
Și lumea, ca un cuvânt, din El a răsărit.

Marele Bang n-a fost doar un răsunet,
Ci primul dor al luminii de a fi cu sunet,
Iar dintr-un punct mai mic decât un vis,
S-a deschis veșnicia în Universul deschis.

Și poate, înainte de acel prag divin,
Era doar Dumnezeu — deplin și fără destin,
Iar lumea întreagă, ce astăzi ne privește,
Era în mintea Celui ce veșnic ne iubește.

De-atunci ne întrebăm, pe drumul nostru greu,
Ce-a fost înainte? Poate numai Dumnezeu.
Iar dacă timpul însuși atunci nu a existat,
Înaintea începutului era… Cel Neînceput, neîntrupat.

Al.Florin Țene



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.842 de abonați.

Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania