Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

ÎNTOARCE-TE!

Autor: lnvitaţie la lectură

SONETOTERAPIE 67
– text și interpretarea autorului –
21 mai 2020

  ÎNTOARCE-TE!

 23Întoarce-te din plesnituri de stâncă,
Din scobituri de râpi muiate-n rouă.
Despică umbra muntelui în două,
Fugi de genunea norilor, adâncă,

Arată-mi chipul blând de lună nouă
Şi nu privi în urma clipei încă,
Să nu te soarbă hăul ce mănâncă
Frânturi de nimb, când împrejuru-i plouă.

Învinge-ţi neputinţa, prinde-ţi şalul
Căderilor de fluvii ce împart
Nădejdi şi spaime aţipind pe malul

Vegherilor clipind tăcut în cart.
Întoarce-te, iubito, sari în valul

Izvoarelor ce nu ne mai despart.
 
( „Tăcerea clipei, Sonete 1, Arania, 2005)

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare