Născut la 25 noiembrie 1951, la Seleuș (Banatul sârbesc), în Provincia Autonomă Voivodina, Serbia, Ioan Baba este – în accepția criticilor exegeți – „cea mai polivalentă conștiință culturală românească din diaspora bănățeană postbelică”. El este simultan: poet, jurnalist radio-TV, publicist, editor, istoric literar, bibliograf, traducător, animator de presă culturală și constructor de punți interliterare româno-sârbe.

• Formarea sa non-formală și formală se conjugă: Școala Politică „Josip Broz Tito” din Kumrovec (absolvire 1978) a oferit cadru critic, iar practica de mass-media – Radio Novi Sad (1981–1989), respectiv TV Novi Sad / TV Vojvodina (2005–2012) – l-a codificat ca regizor cultural. Cele peste 1500 de emisiuni radio și peste 50 documentare TV echivalează o „operă” în sensul extins al imagologiei audiovizuale.
• Sfera „Lumina” – revista (1995–2020) și colecția editorială – reprezintă „canoanele” instituționale ale lui Ioan Baba; peste 100 volume editate, dintre care 36 apărute în colecție – legitimează un rol proto-academizant în Voivodina.
• Baba a dezvoltat – în receptarea critică – un dublu câmp poetic: formula paradoxistă (în sensul școlii Smarandache) – condensări gnomic-oximoronice, distihuri cu caracter epistemic, formula neo-naturalist-balcanică (după Virginia Popović) – accent pe o antropologie a memoriei comunitare.
• Volume-cheie pentru „canonul Baba” sunt:
  O sută și una de poezii (Ed. Academiei Române, 2020) – ediția de consacrare în spațiul cultural românesc;
  Tako je – obrnuto (DNK, Novi Sad 2021) – confirmarea în spațiul sârb.
• Sfera „Novi duhovni most” – concept editorial – marchează tranziția de la autor la operator cultural transfrontalier: Baba devine „noul pod spiritual” între literaturile Serbiei, României, Slovaciei, Ucrainei, Macedoniei de Nord, Poloniei, Ciprului etc. (vezi proiectele 2019–2023).
  Termenul este preluat și legitimat în presa sârbă – ceea ce echivalează instituirea unei metafore critice externe.
• Baba adaugă ceea ce nimeni din Banatul românesc nu a făcut: bibliografie extinsă, sincronică, „Eminescu” în Voivodina. Cartea-sumă din 2025 – Mihai Eminescu 175. Bibliografie „Lumina” 1947–2025 – este unicat bibliologic în spațiul românesc al diasporei.
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer (2019) sancționează – oficial – tipul de „autor de instituție culturală”. Baba este, efectiv, o instituție unipersonală.
• Într-o ecuație critică: „Baba nu este doar cronicarul românilor din Serbia, ci a unui sistem cultural românesc din Balcani – poet al paradoxului & editor al memoriei. În mod unic, el transformă literatura în politică de păstrare a identității rhitectul memoriei lor publice.”
• Bibliografie selectivă (autoreferentă, orientativă)
• Baba, Ioan: Popas în timp, Panciova, 1984.
• Baba, Ioan: În urechea timpului / Eavesdropping Time, Moinești, 2010.
• Baba, Ioan: O sută și una de poezii, Ed. Academiei Române, 2020.
• Baba, Ioan: Mihai Eminescu 175 – Bibliografie „Lumina” 1947–2025, Ed. Libertatea, Panciova, 2025.
• Baba, Ioan & Muncian, Ivo: Novi duhovni most / Punte spirituală nouă, Novi Sad, 2019.
• Critică despre autor (selectiv)
• Ion Pachia-Tatomirescu, Meridianul Novi Sad al poeziei europene: Ioan Baba, în edițiile Eavesdropping Time (2009, 2010).
• Virginia Popović, Un muzeu specific al neo-naturalismului balcanic, în Adevăruri bandajate, 2013.
• Florian Copcea, Argument critic, în O sută și una de poezii, Ed. Academiei Române, 2020.
• NOTE
• ¹ termen folosit constant în discursul critic Tatomirescu (2009, 2010).
  ² activitatea editorială stabilizează canonul românesc de Voivodina; analogia cu „Steaua” lui Aurel Rău la Cluj – este adusă frecvent în critica regională.
  ³ Popović, Adevăruri bandajate, 2013.
  ⁴ formularea aparține unei sinteze critice în presa literară sârbă, după Novi duhovni most (2019).