Mă-ntorc să mă închin la Govora din nou,
Spun rugăciuni purtate de taină şi ecou,
Spun mulţumiri de viaţă şi pentru dragii mei,
Stau lânga Maica Sfântă, sub aripile ei.

Pictura cea ivită de secole-n pridvor,
În vremi brâncoveneşti, se-mbracă într-un dor
Şi se iveşte-anume, deasupra, la intrare,
Cu acoperământ, cu aripi şi cu brâu mare,

Ca toate să ne-ndemne, ca toate să ne poarte
Spre cer, spre sfântă viaţă, ferindu-ne de moarte.
Pictura Maicii Sfinte e-n sine-un unicat,
De secole la rând, la Govora păstrat,

Că-i unică şi ea, semeaţa mănăstire,
Cu dorul ei, cu flori, cu rugi şi cu iubire…
Creştinii se întorc ca-n matcă de trecut
Şi sfânta mănăstire-i păzeşte cu-al ei scut.

La Govora şi timpul e altfel măsurat
Că parcă, între ziduri, e veşnic, e uitat…
Şi pleci mai tânăr când ai stat o zi pe deal,
Îţi pare infinitul a fi timpul real.

Iar Maica, în largi aripi, te ţine-oriunde-ai fi,
Te-aduce în prezent şi-ţi face anii vii.
Te simţi iertat deplin, te ştii şi ocrotit,
La Govora când vii, ţi-e timpul nesfârşit.

La Govora mă-ntorc, chemare, căutare,
Să văd iar chipul Maicii ce-aşteaptă la intrare,
Cum mama îşi aşteaptă copilul să revină,
Să-i dea a sa iertare, putere şi lumină.

Datoare sunt s-ajung la mănăstirea mea,
Căci ştiu că-n greul meu, ea nu mă va lăsa,
Mi-e rugăciunea spusă, întreagă ascultată,
La Govora mă rog, cu fruntea închinată.

Iar Maicii-i sunt datoare deplină mulţumire,
Mă rog pentru iertare, mă rog pentru iubire.
Când timpul trece grabnic, eu rugile-mi rostesc,
Sub ale Maicii aripi deplin m-adăpostesc.

La Govora-i minune, e veghe şi e pace,
Iar sfânta mănăstire ne-adună să ne-mpace,
Sub ocrotirea ei suntem vegheaţi de sus,
De sfânta noastră Maică şi de-al ei prunc, Isus.