Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Lui Mihai Eminescu

Autor: lnvitaţie la lectură

Ye maca timiquican
Ye maca tipolihuican .

  • Te caut în timp, în tăceri, în etern,
  • Precum Orfeu ce scoborât-a în infern,
  • Sunt un şaman căutător prin sfere 
  • Purtând un vis febril de nou-irumpere.
  • .
  • E-un secol de manie şi de rană, 
  • Lumea-i o cuşcă tirană-suverană,
  • Deci plec, jaguar scormonitor prin stele,
  • În urmă lăsând măiastru dans de iele.
  • .
  • A lumii rele se-ntind în putred mers,
  • Omul a devenit un mamifer invèrs,  
  • Blestemele curg în râuri de venin,
  • Pierit-a ce-a fost în lume adamantin.
  • .
  • Mă-ntreb în noapte unde ne sunt sfinţii, 
  • Unde întâlnim suprema form-a minţii…
  • Răspunde noaptea zbârlită: au murit.  
  • Prin ore vagi se scurge-un vis nelămurit.
  • .
  • Peste orice zi se-ntinde un sfânt dor… 
  • Învie, ca maeştrii, să ne fii fior. 
  • Îmi pare că fără tine nu e vers… 
  • Revino în tristul, fatalul univers.
  • .
  • Din codri, din lotuşi ridică-te iar,
  • Să biruie dacii în ceas vaticinar,
  • Poeţii să afle ce este-un suspin,
  • Zamolxe să sufle în materia-chin. 
  • .
  • Sau şi mai bine, nu reveni nicicând. 
  • Sfâşie-ne nopţile cu un aprig gând,
  • Taie-ne cerul cu-n fulger muşcător,
  • Rămâi un buddha vag ca zborul de cocor.
  • .
  • Strecoară-ţi fiinţa în orice atom,
  • Învăluie lumea în supremul nesomn, 
  • Cuvintele lumii devină un cânt
  • Străbătând, larg fior, cel din urmă pământ.
  • .
  • Aprinde cercul saṃsāra cu mari torţi, 
  • Să se topească schema lumii cu-a ei sorţi,
  • Să cadă din spaţiu naşteri, primăveri,
  • În lume să fie doar gânduri şi tăceri.
  • .
  • Fii Dumnezeul nostru însingurat,
  • Purtând în minte universul anulat,  
  • Să nu mai fie viaţă şi nici moarte,
  • Să fie, amar, doar Dumnezeu în noapte.
  • .

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare