Lui Mihai Eminescu

Ye maca timiquican
Ye maca tipolihuican .

• Te caut în timp, în tăceri, în etern,
• Precum Orfeu ce scoborât-a în infern,
• Sunt un şaman căutător prin sfere 
• Purtând un vis febril de nou-irumpere.
• .
• E-un secol de manie şi de rană, 
• Lumea-i o cuşcă tirană-suverană,
• Deci plec, jaguar scormonitor prin stele,
• În urmă lăsând măiastru dans de iele.
• .
• A lumii rele se-ntind în putred mers,
• Omul a devenit un mamifer invèrs,  
• Blestemele curg în râuri de venin,
• Pierit-a ce-a fost în lume adamantin.
• .
• Mă-ntreb în noapte unde ne sunt sfinţii, 
• Unde întâlnim suprema form-a minţii…
• Răspunde noaptea zbârlită: au murit.  
• Prin ore vagi se scurge-un vis nelămurit.
• .
• Peste orice zi se-ntinde un sfânt dor… 
• Învie, ca maeştrii, să ne fii fior. 
• Îmi pare că fără tine nu e vers… 
• Revino în tristul, fatalul univers.
• .
• Din codri, din lotuşi ridică-te iar,
• Să biruie dacii în ceas vaticinar,
• Poeţii să afle ce este-un suspin,
• Zamolxe să sufle în materia-chin. 
• .
• Sau şi mai bine, nu reveni nicicând. 
• Sfâşie-ne nopţile cu un aprig gând,
• Taie-ne cerul cu-n fulger muşcător,
• Rămâi un buddha vag ca zborul de cocor.
• .
• Strecoară-ţi fiinţa în orice atom,
• Învăluie lumea în supremul nesomn, 
• Cuvintele lumii devină un cânt
• Străbătând, larg fior, cel din urmă pământ.
• .
• Aprinde cercul saṃsāra cu mari torţi, 
• Să se topească schema lumii cu-a ei sorţi,
• Să cadă din spaţiu naşteri, primăveri,
• În lume să fie doar gânduri şi tăceri.
• .
• Fii Dumnezeul nostru însingurat,
• Purtând în minte universul anulat,  
• Să nu mai fie viaţă şi nici moarte,
• Să fie, amar, doar Dumnezeu în noapte.
• .