Primit pentru publicare: 14 iulie 20116
Autor: Vasile FETESCU
Publicat: 15 iulie 2016
Editor: Ion ISTRATE
Recent, la Editura All Zenit din Iaşi a apărut volumul de recenzii şi portrete literare semnat de Constantin Mănuţă, binecunoscut poet de înaltă ţinută scriitoricească.
Prieten fidel al lecturii şi al condeiului, Constantin Mănuţă are, din plin, harul scrisului, al versului unduios şi viguros, concretizat în 17 volume de poezie: Din toate rănile sufletului; Orele umbrei; La răsărit de cuvânt; Steaua de cucută; Instanţă grea; Zidit în zbor; Înzăpezit sihastru; Melancolie de stea; Cocor de fum; Taina din rană; Fior târziu; Nelinişti astrale; Privirea înserării; Crucea viscolită; Nopţi de dor; Fraged contur; Plângere postumă.
Numeroasele sale cărţi de poezie bună, cu titluri ingenios formulate, alcătuiesc salba de diamante a unui neobosit născocitor de ritmuri şi rime magice care curg în arealul literar ca un râu încărcat cu apa cristalină a frumosului artistic. Constantin Mănuţă a scris mult, a scris inspirat, a scris cum numai Domnia sa putea să o facă.
Spirit analist, întemeiat pe o vastă cultură literară, poetul Constantin Mănuţă îşi dezvăluie în volumul Magia scrisului aptitudinile de critic literar şi de portretist al unor personalităţi dedicate artei cuvântului scris.
Volumul de proză Magia scrisului este o carte despre cărţile scrise de oameni care îşi consumă talentul în diverse genuri literare.
Unii autori, printre care mă număr, au beneficiat de mai multe din cele 130 de recenzii şi portrete literare pe care le însumează volumul, la care se adaugă cele 14 articole din Addenda.
Temeinic racordat la cultura naţională şi universală, Constantin Mănuţă este un poet talentat care ştie să aşeze cu măiestrie floare de gând lângă floare de suflet şi să alcătuiască miraculoasa cunună a creaţiei lirice.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania