Maică, slugă sunt la cuvinte
Autor: Maria Dobresculnvitaţie la lectură
- Maică, slugă umilă sunt la cuvinte, fără plată
- Mă nevoiesc în cărţile lor, le şlefuiesc literele
- Seara le-nvelesc c-o metaforă gingaşă ca o fată
- Le miruiesc şi-mbrăţişez spre odihnă sufletele
- Singurătatea m-ajută să le şterg tăcerile de praf
- Când mi-e foame, mi-aruncă o ciosvârtă de vers
- Punctu-mi porunceşte să deschid un alt paragraf
- Şi s-aşez epitetele în ordine, într-un nou univers
- Hiperbola albastră vrea primul loc în pagină
- Nu eu decid în locul verbului indicativ prezent
- Substantivul Suflet este un oaspete de seamă
- Ce-i citeşte din Cartea Sfântă câte un fragment
- Ele îmi cer zilnic să le aduc câte un diminutiv
- Câte-un copil-morfem să-l educe şi crească mare
- Pe infinitiv să se autocreeze, să devină meditativ
- Să-şi pună timpurile şi conjugările în sertare
- Muncesc non-stop în sluba lor, chiar şi în somn
- Mătur virgulele inutile, le-ndrept greşelile mereu
- „Să fim prieteni buni, nu eu, slugă şi tu, domn!”
- „Vrei să mori din iubire cum a murit Orfeu?”
- Am aflat că foarte rar Cuvântul se ţine de cuvânt
- Cu promisiuni deşarte, Cuvântul e labil ca vântul
- Poate să-ţi fie zeu, dar poate să-ţi fie şi mormânt
- „Să fim de-acord de azi şi să semnăm legământul!”
- După-atâta timp de sacrificiu, devotament şi nevoinţă
- M-au avansat de la slugă la Purtătorul lor de cuvânt
- Fericită nu-mi găsesc cuvintele să le-aştern pe-o foiţă
- Că morfologic şi fonetic mi-au dăruit un nou vestmânt
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Maria Dobrescu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
