Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: ©Mănăstirea Slatina, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Slatina din satul Slatina, comuna cu același nume, județul Suceava, maica Emanuela mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Maică Emanuela, cine a edificat această așezare monahală și în ce perioadă?
– Mănăstirea, situată la 8 km nord-vest de Fălticeni, este ctitoria domnitorului Alexandru Lăpușneanu [1552-1561; 1564-1568], ridicată între 1553 și 1564, la îndemnul unui sihastru pe nume Pahomie. Mai întâi, a fost zidită biserica [cu hramul Schimbarea la Față], de dimensiuni monumentale, care a fost cea mai mare din Moldova până la jumătatea secolului al XVIII-lea. Lăcașul monahic a fost obște de călugări de la început până în 1962, când a fost transformat în așezământ de maici.

– Descrieți, vă rog, complexul monahial.
– Mănăstirea are aspect de cetate, cu ziduri de apărare din piatră de râu înalte de 7 m și groase de 1,8 m, ridicate în 1834, localnicii retrăgându-se aici în vremuri de restriște. Din punct de vedere arhitectonic, biserica este construită în stil moldovenesc, însă ușile și ferestrele au elemente ale stilului gotic. Este compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor [închis, cu două uși și trei ferestre]. Pictura interioară nu este cea originală, fiind refăcută în 1828, după cea inițială [realizată în frescă, în stil neobizantin], în urma deteriorării ei de către turci [care urmăreau grupul de luptători eterişti condus de Iordache Olimpiotul, refugiat aici] în 1821. La exterior, zidurile nu au fost pictate, ci acoperite cu tencuială. Catapeteasma, restaurată integral, de curând, este executată în stil baroc și a fost adusă, la începutul secolului al XIX-lea, de mitropolitul Moldovei Veniamin Costache, care s-a stabilit aici. Primul său mormânt se află sub streașina bisericii, osemintele lui fiind strămutate la Catedrala Mitropolitană din Iași în 1886. În naos și pronaos, se găsesc mormintele lui Alexandru Lăpușneanu [călugărit, aici, în 1568, cu numele Pahomie], al Doamnei Ruxandra [soția sa, fiica lui Petru Rareș] și ale fiicelor lor Teofana și Teodora. Inițial, acestea s-au aflat în gropniță, distrusă de turci, unde au fost înmormântați și ceilalți ctitori. În partea stângă a bisericii, este expusă racla cu o parte din capul Sfântului Grigore Teologul, adus de la Sfântul Munte Athos la sfințirea așezământului monahic, în 1564. În 1916, acesta și multe obiecte prețioase de cult au fost transportate, odată cu tezaurul României, în Rusia, de unde a fost readus în 2008. În incinta mănăstirii, se găsește casa domnească a lui Alexandru Lăpușneanu, construită între 1558 și 1561, în care funcționează, astăzi, un muzeu de artă religioasă.

– Mănăstirea a fost afectată de vitregiile veacurilor?
– Prima dată, sfântul lăcaș a fost pustiit în timpul invaziei în Moldova a oștilor poloneze [ale Regelui Ioan Sobieski al III-lea, în 1691], așezământul rămânând în ruină vreme de o jumătate de secol. Au urmat războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea, însoțite de jafuri, arderi și distrugeri, precum și devastările turcilor din 1821. Mai târziu, boierii care au râvnit să-i succeadă la tron lui Alexandru Lăpușneanu au jefuit odoarele mănăstirii și candelabrele din aur, transformate în monede.

– Lăcașul de închinăciune a suferit și modificări structurale?
– Între 1823 și 1834, Veniamin Costache a restaurat mănăstirea, construind, în 1834, intrarea de la alee până în incinta Paraclisului cu hramul Sfinții Ierarhi Nicolae și Spiridon. La mijlocul secolului al XIX-Iea, aici a funcționat o școală gregoriană pentru pregătirea viitorilor clerici, iar, în timpul Primului Război Mondial, un spital pentru răniți. [Din 2015, biserica, paraclisul anterior, cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, trapeza, cișmeaua, zidul de incintă și turnurile de apărare figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

Florin Bălănescu