Dumitru PETRAȘ

Mărturisire

Ce ecouri se aud trecând prin glasul furtunii?
Și fereastra se deschide cât o margine de cer
Mama vrea să vadă mărul înflorind al lumii
Zborul de aripi cum se dezbracă acoperind salcâmii
Iar pentru cuvinte răstignite se închină preoți în altar
Sparg zidul înalt zidit numai în mine
Vreau drum să deschid prin capăt de dor
Vreau să ma joc cu focul aprins, focul luminii.
Adun distanța împărțită în spițe de roată
Iar peste fân cosit, culc noaptea bucăți de vis.
Numai zborul ascunde direcția uitată
Și glasul din sânge mă cheamă, mamă, acasă
Acolo și zorii stau desfrunziți ca o pădure
Și izvorul fântânii curge în cupe de dor
Acolo plânge, mamă, cerul în fereastra Lunii
Și drumul nopții se cheamă, mamă, ecou.
Gardul grădinii intră, mamă, în casă
Ca hoțul cafe fură cireșe în luna mai
Lasă, mamă, fereastra deschisă să ajungă în veac
Să pot vedea ecoul plecând din iubire
Cu rădăcini ascunse în rădăcini de sat.
Te rog, îmbracă satul mamă, în haine de mire
Și peste ochiul care plâge arunca, mamă,  întâlnire
Să pot mărturisi înconjurat de veac
Când zorii ninși se întorc din nou acasă
Ca să putem ciocni cupe cu amurg.