Poate cel mai utilizat obiect arhaic în perioada Crăciunului și a Anului Nou, masca reprezintă o îmbinare profundă între magie și sărbătoare. Prezența ei este mereu spectaculoasă în contextul obiceiurilor de Anul Nou, când apare alături de alte accesorii rituale, în alaiurile de colindători și urători.

• “Etnologii stabilesc o identitate de sens între zeitățile care întruchipau natura și fertilitatea solului și masca de animal folosită în jocurile de Anul Nou. Moartea și reînvierea simbolică a animalului corespund, astfel, miturilor și riturilor arhaice legate de moartea și renașterea naturii la începutul fiecărui an — o credință răspândită la numeroase popoare” (POP, p. 12).
  (https://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-l-o.html)
• Măștile, indiferent de tip, formă sau funcționalitate, erau (și pe alocuri mai sunt) larg folosite pe durata ciclului sărbătorilor de iarnă, din Ajunul Crăciunului (24 decembrie) până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Prin mască și dans, comunitățile marchează simbolic sfârșitul unui ciclu și începutul altuia, apelând la un patrimoniu cultural și folcloric vechi, cu rădăcini adânci în mitologie, agricultură și credințe populare.
• În prezent, aceste obiceiuri contribuie la conservarea identității locale, la educarea generațiilor tinere în spiritul respectului față de tradiție și la menținerea legăturii cu aceasta.
• Fotografia selectată din proiectul MNCR “Fotografia etnografică de familie – mărturie vizuală a civilizației tradiționale”, datată circa 1990 și realizată undeva în centrul comunei Tulgheș, județul Harghita, prezintă un personaj mascat din Banda lui Bujor, pregătit pentru “mersul cu bujorul”, o tradiție de Anul Nou practicată în special în județul Neamț, în comuna Grinţieș. “Porneau în Ajun, iar prima zi din Anul Nou îi găsea încă pe drum”, spune Dumitrina Moldovan, care e totodată și fetița din fotografie. 
• „Tradiţia Bandei lui Bujor a pornit la începutul secolului XX, din zona Bicaz, acolo unde acum nu se mai practică, şi s-a desfăşurat în localităţile de pe Valea Bicazului, până la Gheorghieni şi pe Valea Bistriţei, până la Borca. La un moment dat, în judeţul Neamţ erau vreo 20 de variante ale acestui obicei, dar acum se mai păstrează în comuna Grinţieş şi, mai nou, s-a reluat şi la Tulgheş, în Harghita, pe graniţa fostului Imperiu Austro-Ungar”, nota istoricul și profesorul Daniel Dieaconu.
• Cosmina Marcela Oltean 
• Informator – Dumitrina Moldovan
• Referințe:
• Romulus Antonescu, “Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești” (accesat prin Cimec.ro) – https://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-l-o.html;
• Dr. Corina Mihăescu, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” – Academia Română, “Patrimoniu imaterial. Cultura tradițională – Măștile populare din timpul mitic în prezent” (p. 6; 10 – Revista Clipa, iunie 2020).