Noiembrie aspru, noiembrie trist
În lava pierdută pe-un munte de crist,
Adaugă-n toamnă pustie şi grea,
O noapte cu seva durerii de-a vrea,

Spirală în şuier cu frunzele albe
Căzute în huma cu şiruri de salbe, 
Rodire în cumpănă veche, dogită
Cu teamă de soarta străveche, ursită,

Cu taine în ceață din praguri de-apus,
Ascunde doar piscul de munte supus.
E ziua din toamnă târzie-n zenit,
Ce macină timpul în pasul cernit,

Și-alungă în umbra desprinsă de stol,
Un ultim scenariu cerut ca obol.
E toamnă târzie, străveche în rod,
Ce-nfulecă lacom, nevrednicul glod. 

Noiembrie rece, tăcut şi sihastru, 
Ne-nvăluie-n frunze pictate cu-albastru.