Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
O carte impresionantă: „ALEXANDRU FLORIN ȚENE – ATITUDINI LITERARE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI”; Editura Napoca Star, Cluj, 2019; Autor: Voichița Tulcan Macovei
Primit pentru publicare: 27 Febr. 2019
Autor: Nadina Maria SZAKACS, Liga Sscriitorilor Români
Publicat: 28 Febr. 2019
© Nadina Maria Szakacs, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com sau editura[at]agata.ro
Recent a văzut lumina zilei la Cluj- Napoca o carte amplă pe care mărturisesc că am răsfoit-o deja:„ALEXANDRU FLORIN ȚENE: ATITUDINI LITERARE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI”, autor fiind Voichița Tulcan Macovei.
Menționez că Uniunea Jurnaliștilor Profesionaliști din România a numit-o „o carte de excepție”. Numărul mare de pagini ne poartă prin viața și opera unui scriitor reprezentativ al timpului nostru: Al Florin Țene, președintele Ligii Naționale a Scriitorilor Români. Este structurată astfel încât cititorul să poată afla cele mai importante evenimente de care își leagă numele domnul Al. Florin Țene: lupta cu regimul comunist, crearea și susținerea unui curent literar care să realizeze un oarecare echilibru între literatura română de la începuturi și literatura zilelor actuale, reînvierea unor personalități de seamă din istoria noastră literară (Al. Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăescu). Sunt reunite în volum și opiniile unor însemnați scriitori români și străini privind personalitatea domnului Țene.
Pagini importante sunt rezervate eseisticii, cu subiecte extrem de interesante, de la filosofie până la literatură sau politică, acest domeniu dezvăluind noi aspecte ale gândirii extrem de profunde a scriitorului român.
Pentru înțelegerea și aprofundarea paginilor, ne ajută și Studiul Introductiv aflat chiar la început. Remarcăm, de asemenea, că titlul cărții provoacă și atrage: ”Atitudini literare la începutul sec. XXI”. Acesta este un îndemn să lecturăm cartea spre a le descoperi. De altfel, în Argumentul aflat chiar pe primele pagini, autorul cărții spune: „Parcurgând creația domnului Alexandru Florin Țene (fie că este proză, poezie, dramaturgie sau cronici literare) cititorul învață! Învață ce este viața, care sunt adevăratele ei valori, ce este arta, cum poate să se raporteze la ea! Învață care sunt marii scriitori români ai tuturor timpurilor, ierarhizarea lor, învață cum să-i descopere pentru a-i cunoaște și pentru a se cunoaște pe ei înșiși ca oameni!”.
Așteptăm lansarea cărții, care va avea loc la Cluj în 28 martie în cadrul cenaclului Artur Silvestri!
A consemnat
Szakacs Nadina Maria,
Liga Scriitorilor, Filiala „Ioan Slavici”, Arad
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania