Pădurea din Sinești
Autor: Lorena Bujorlnvitaţie la lectură
În prag de drum, unde lumina piere,
Se-așterne codrul rece-n grea răcoare,
Sineștiul urcă-n bolți adânci de fiere,
Cu trunchiuri grele, scurse de izvoare.
Sunt fagi bătrâni, păstrând adânci tipare,
Și stejari drepți, cu scoarța ca o stâncă,
Ce-și spun trecutul în frunzișuri rare,
Din vremi apuse, coborâte-n luncă.
Frunzișul sună-n foșnet de aramă,
Când vântul rece trece prin poiene,
Iar codrul pare-o tainică icoană
Ce te primește blând în vechi domenii.
Acolo timpul stă și nu aleargă,
Sub pașii tăi e mușchiul o ninsoare,
Iar viața-n tihnă liniștit se leagă,
Departe de tumult și de vâltoare.
Pădurea poartă-n taină vechi izvoare,
Cu ape vii ce străbat adânci poteci,
Și-n foșnetul ce urcă spre altare
Se nasc liniști ce nu se vor stinge-n veci
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Lorena Bujor
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
